Nu stiu care e legatura dintre concertul nr. 5 pentru pian al lui Rachmaninov (pe care-l si ascult acuma...in timp ce ma joc cu tastele) si cel mai grandios concert live pe care mi-a fost dat sa-l ascult in ultimul timp (cel putin) - si anume cel de duminica dimineata, la trezirea in cea mai relaxanta poiana in care-am ajuns de ceva vreme incoace (pentru care-i datoram Ralucai multe, multe multumiri), dar in mintea mea trebuie sa fie o legatura - atata vreme cat ascultand concertul mai sus precizat, mi-am amintit instant de trilurile aproape ca....multicolore (dac-ar fi sa asociem culorile cu sunete), ceea ce m-a facut sa scriu acisilea cateva randuri despre asta...in speranta ca s-o gasi cine sa citeasca si sa devina mai atent la ciripeli si trilureli si chiar sa inceapa sa gaseasca o mare bucurie in a le asculta. Din pacate, nu cred c-am fi avut cu ce sa inregistram....dac-am fi fost in stare sa iesim din sacii de dormit si din starea de plutire si de joy in care cred ca ne aflam toti cand corul si-a deschis stagiunea si ne-a trecut in revista repertoriul.
Ciudat (sau poate ca nu....), coincidenta sau cine stie ce...e ca fix la intoarcerea din tura de saptamana trecuta, nu mai demult, le ziceam prietenilor mei ca trilurile cele mai frumoase pe care le-am ascultat vreodata s-au petrecut....ghici unde?...in Bucuresti!...cu ocazia unor nopti ale muzeelor, o data in Parcul Carol, langa Muzeul Tehnicii, iar anul trecut, in (deja) paduricea din fata Bibliotecii Nationale (celei noi)....Nici nu mai stiu cum de mi-am amintit de ele... Ce-i drept, si de data asta Bucurestiul a fost in traiectoria mea catre poiana minunata, peste care sambata noaptea curgea asa o luna frumoasa si stralucitoare si dadea o lucire argintie peretilor (de altfel, alb-galbui, la lumina zilei), pe care ne jucaseram in timpul zilei si apoi si a doua zi. Deci in topul meu, locul I e ocupat acum de alt moment muzical.
In rest....sper sa fi iesit delicioasa mancarica de urzici, culese inainte de plecare, cu mainile goale. Oricum buricele degetelor erau deja "curentate: asa ca nici n-am simtit mare lucru. Desi sunt mare amatoare de asemenea mancaruri (chiar cu o zi in urma savurasem o salata de leurda la casoleta, adusa de acasa), de data asta am zis pas. Urma o zi incarcata cu altele decat timp pentru gatit si ar fi fost pacat de ele sa se ofileasca inainte de a ajunge in oala.
Ca mostra despre ce scrisei acisilea, iata niste link-uri, la care eu recurg uneori in clipe de profunda catraneala (s-a-ntamplat sa mearga mai bine decat Mozart...sau Rammstein): https://www.youtube.com/watch?v=9CL77xgPyKM sau http://www.youtube.com/watch?v=FoUxS2u247A
Enjoy!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu