Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai

Tura asta la Cheia, planificata de cateva saptamani, o asteptam din mai multe motive.
Cel evident era ca voi fi ACOLO. Fiecare cu locul lui de suflet...Al meu Buila. Al meu, de fapt, din Oale pana in Stevioara. Sau invers. Un loc care sa-mi fie prilej mai mare de mixed feelings nu-mi dau seama sa cunosc. Ultima data cand am pus piciorul: anul trecut, prin iulie.
La fel de thrilling era si motivul ca voi avea parte de fotografiile lui Gabi. El le zice poze, da' mie-mi plac foarte mult! Imi place mult subiectul, ideea...ceea ce a surprins, viziunea. Imi place mult "ce-ul" din fotografiile lui Gabi. Acuma...cat poate aparatul...asta e altceva.
Da' vremea fu cum fu...Si cum pe nu stiu ce site profi - pentru parapantisti (da' cu abonament) zicea in detalii si etapizat ce, cat, de la ce ore, dis-de-dimineata baietii au plecat la catarat, iar noi, cei care voiam macar sa ne miscam chiar si prin ploaie, am plecat cam pe la 10.30 spre Poiana din Comarnice. Si pe deasupra si fara Gabi. El a ramas la catarat. In schimb, mi i-a dat "in primire" pe ceilalti doritori de miscare. De picurat deja picura cand am plecat din curtea cabanei, da' pana in Comarnice a fost cat de cat ok. In poiana: pauza de rontait si vot: Ce facem? Ne intoarcem? Continuam pe PG sau pe BA (Desi nu stiam in cat timp ne va scoate in gol alpin, cu vedere la culmea principala a Capatanosilor si ce altceva s-ar mai vedea de-acolo, da' am pus-o in calcul...mda! trebuie sa-l intreb pe Stoican cat timp ar lua)? Votul unanim: PG. Decisi oamenii! PG ne-a oferit ceva minunatii (Daca se vor vedea in pozele luate de mine, va fi activ link-ul spre ele. Adica de veti face click pe titlul acestui post veti da de poze. Daca voi fi nemultumita de ce-a "iesit"...click-ul pe titlu va ramane mut, orb, surd...). Ba chiar pe cate-un valcel, ni se deschidea o vedere de mare spectacol. Da' ramane de verificat cat de bine a fost surprins ce-am vazut. Ajunsi in Curmatura Oale, ploaia s-a intetit, nu gluma, si nu am mai supus la vot. Am zis atat: ne intoarcem. Oricum nu aveam nicio sansa, chiar si doar pe burniteala de pana atunci, sa acoperim nici macar portiunea pana la prima schimbare a sensului traseului. La intoarcere, norul se lasase peste toata caldarea dincolo de care zariseram Stogu' si chiar mi-am zis ca am fost inspirata sa scot aparatul la prima trecere pe-acolo. Intoarcerea din Comarnice spre cabana, fiind numai coborare, desi prin ploaie, a fost un adevarat rasfat pentru mine, o asa iubitoare a culorii de verde. Verdele crud si luminos al frunzelor tinere! Si cat puteau cuprinde ochii mei: verde! Pesemne ca abia ce s-a dus cu totul stratul de zapada din padurea de sub Comarnice. Viorelele si brandusele stau marturie. Ba chiar, brandusele erau inchise inca. In rest, multe, multe steregoaie, da' abia rasarite, doar cu frunze, si mai jos, in jumatatea dinspre cabana a traseului, multe flori de piciorul cocosului, galbene si stralucitoare.
Si cam asta...
Gabi va face fotografii prin locurile mele de suflet cu ocazia unei alte ture...
Lui Florin Stoican ii voi posta fotografiile cu minunatii pe lista de discutii a kogayonilor (Plecase de-un minut cand am ajuns noi inapoi la cabana)...
Daca-mi voi permite ceva economii, imi voi completa jacheta Marmot cu o pereche de suprapantaloni Marmot...ca prin jacheta nu-mi trecu apa (maama! si ce turna!!!), da' prin suprapantaloni (Nu spun ce..da' pret de top pe piata din Romania) da. E adevarat ca la zapada se comporta bine. Trebuie sa recunosc ca pana acum am fost multumita de ei. Si sa stiti ca nu-i spal. Echipamentul de exterior (jacheta si suprapantalonii) il curat doar cu o carpa uda. Cum am urcat pe teresa cabanei, baietii s-au dovedit foarte curiosi sa vada daca mi-a tinut echipamentul (Deja stiau din tura de Iezer-Papusa ca jacheta mea s-a comportat cel mai bine, da' oricum la ninsoare e altfel). Si da: jacheta mea - uscata pe interior!
Aaaa..mai e ceva de spus: mielul gatit de John (ideea lui Gabi) a fost devorat in mai putin de 10 minute, daca nu chiar 5...

P.S. Vazand ce-a rezultat din efortul meu (ce poate aparatul meu - fara trepied si ce stiu eu), postez doar poza de mai sus. Ce se vede...e cum e (ca mai bine de-atat n-am avut cum), da' cum mirosea....tulichina sau liliacul salbatic (daphne mezereum), o planta protejata de lege, asta a fost o mare placere.  Mai trebuie spus  ca este o planta toxica (aviz amatorilor) si ca inclusiv scoarta - in caz de va impinge sa o rupeti si sa v-o luati suvenir - are efect toxic. In schimb, are un rol foarte important pentru locul unde creste. Ca nu intamplator creste doar acolo. Natura stie ea ce face si nimic nu e intamplator si orice, dar absolut orice schimbare are efecte. Ce rol are cititi facand click pe link-ul asta.....gasiti acolo unde scrie despre cum s-a format solul in zonele unde creste (prepodzolurile si podzolurile):

http://www.univagro-iasi.ro/Horti/Lucr_St_2006/221_teodorescu%20e2.pdf

Daca link-ul nu-i activ si vreti sa stiti ce si cum, doar copiati-l si dati cautare pe google.

Chemarea de primavara a Coziei

De vreti sa vedeti cum de ne cheama Cozia in fiecare primavara si plecam in pelerinaj pe potecile noastre dragi, daca faceti click pe titlu o sa ajungeti la poze....Sau le vedeti alaturat in format marunt.
Parfum, culoare, gingasie, fragil este ceea ce ofera Cozia, primavara de primavara. Din pacate sunt si unii care doar iau intr-un mod violent, fara sa se gandeasca la cei ce vor veni in urma lor, fara sa se gandeasca macar ca poate li se intoarce intr-o zi...

Flori de poroinic rupte si lasate-n drum

Poate ca unora le suna dramatic...prea dramatic, adica "teatral" cumva. Pentru mine chiar a fost dramatic..pentru ca atunci cand m-am lasat in genunchi in poiana din spatele Manastirii Stanisoara, vazandu-le facute asa gramada, am simtit ca se prabuseste ceva in mine...Le-am luat una cate una si le-am asezat una langa alta. Asa mi-a venit sa fac..Apoi l-am auzit pe Marius ca ma intreaba, vazand ca scot aparatul: "Vrei sa le faci poza?". Deja mai gasisem una, aruncata in drumul dintre Turnu si Stanisoara, dupa ce lasasem BR si facusem stanga spre manastire. Nu stiu cate erau. Cateva..."CATEVA" poate insemna TOATE florile de poroinic care rasar si cresc intr-un loc (de obicei, o poienita)...dar sunt foarte putine aceste locuri . Foarte putine. Simti ca esti mare norocos sa cunosti locul, te duci acolo ca-ntr-un soi de pelerinaj din care te-ntorci...nu stiu care-ar fi cuvantul...mai luminos, ca si cum creste in tine o lumina care te calauzeste. Pentru ca ai certitudinea ca exista locuri atat de frumoase de te apuca exaltarea cand te afli acolo. Cu atat mai mult cu cat drumul pana acolo cere efort. Ca doar in timpul urcarii se intampla adevarata crestere. Dar oare se intampla?Adevarata crestere? M-am intrebat de foarte multe ori ce e in mintea celor care ajung intr-un loc atat de frumos - incat aproape ca-ti vine sa mergi pe varfuri (Ce bine-ar fi de-am putea pluti prin aer, de-am zbura!) - si lasa victime in urma lor. Incep sa cred ca, macar dintr-un punct de vedere, specia umana e impartita in NOI si EI. CE sunt EI, de fapt, nu reusesc sa inteleg, nu reusesc sa-mi dau seama cum de ajung sa rupa florile ce le-au iesit in cale, cum de lasa cutiile de bere goale (insemnand cel mult cateva grame) acolo unde le-au baut - desi atata vreme cat a avut loc in bagaj (rucsac sau altceva) cutia plina si a putut-o cara plina, ar fi avut loc in rucsac si goala si turtita. Ca sa nu mai zic de pet-uri...Chiar imi doresc sa inteleg ce-i impiedica sa faca asta. Sunt rejectanti la ideea de a cara "gunoi" si se debaraseaza imediat de tot ce considera ca nu mai au nevoie? Care e calea sa ajunga sa amane momentul debarasarii si sa fie conditionati sa o faca doar in anumite locuri? Ce ironie! Tocmai ce-mi amintesc ce ne zicea profu' de psihologie scolara / educationala (cred ca asta era cursul) de "forta amanarii". Ca tocmai in asta sta secretul succesului la specia umana...Cum pot fi destructurate ignoranta (Oare cea sau cel care a rupt florile de poroinic a stiut despre ce este vorba? Evident ca nu. Ar fi chiar sadic sa fi stiut...), comoditatea si absenta grijii pentru ce e in jurul lor in asa fel incat sa fie altceva pus in loc?? Sa fie pedeapsa singura cale? Si cine sa aplice pedeapsa?
Ce trist! Ieri chiar ma gandeam ca era minunat acolo sus, mai ales ca ma aflam acolo cu trei din oamenii pe care eu ii numesc prieteni si eram pe traseul meu preferat de Cozia, si ca si ploaia si furtuna sau mai stiu eu ce fenomen meteo ar fi cantarit aproape deloc in balanta amintirii turei. Fac parte din economia unei ture. De-asta ne echipam si ne para-echipam....suprapantaloni, jacheta cu membrana cu triplu strat de Gore, bocanci cu talpa aderenta..Ma gandeam ca, indiferent ce, tura asta in Cozia imi va ramane in minte doar cu asta: MINUNAT!!! Uitasem un "lucru"....uitasem de EI. Si-acum, in timp ce scriu, am asa o stare de...jale. Si chiar imi vine sa plang. Si cred ca si stiu de ce simt asa: un singur gand ma incearca legat de ce-am vazut azi: neputinta.
Si ce e si mai trist: in acest weekend s-a sarbatorit Ziua Parcului National Cozia. Probabil ca acolo s-a vorbit despre conservarea biodiversitatii, despre speciile (rare si foarte importante pentru intregul ecosistem) din Parc...S-a vorbit...

Tiiii! De cand nu mai primisem un premiu?!

Cica primii de la Patricia premiu....
Multumeeesc! Ma bucur ca-ti place cum si ce scriu si ce fotografii postez (ale mele si ale altora)!!!
Si zici ca trebuie sa-l dau si eu cuiva? I-as oferi lui Garcica (imi place mult de tot cum scrie, iar umorul lui e savuros), da' el nu prea mai scrie, chiar daca in ultimul lui post scria ca Gata! S-a intors....
Dar am retinut ideea. Candva voi oferi si eu acest premiu. Cuiva.

Ca sa vezi...

Ieri (sau azi?) mi-am amintit, dupa o saptamana, de tema de la cursul meu de formare: cate-un ABC cognitiv in fiecare zi.
Caut eu o agenda, dau de una frumoasa - ce-i drept, dar in care aveam ceva notat (conspecte din bibliografia de zona pentru trofeul Milenium-ului din Macin de acu' doi ani si pentru trofeul Caraimanului de anul trecut - si deja stiu si ce au in comun cele doua...), dau paginile ca sa ajung la prima nescrisa si pe pagina din dreapta: un fel de motto al agendei (ca apare din loc in loc, acolo unde sunt pagini ilustrate - pe asta e un copil...fata sau baiat?...nu-mi dau seama...cu o chitara in brate):

Destinul este rezultatul lucrurilor neasteptate. Provocarile te pregatesc sa faci fata evenimentelor importante, iti dau sansa de a visa si certitudinea ca viata are sens.

Intr-o zi de vineri, prin Muntii Latoritei

Nu stiu din ce motiv link-urile spre pagina de picasa nu sunt active, dar e suficient un click pe titlul articolului si se deschide fix acel folder din picasa, unde sunt adunate fotografiile din tura cu pricina.

Eu n-am fost in tura asta. Fotografiile sunt facute de cineva din cercul meu de tovarasi de ture , Ionica Lera (cand ne nimerim la zile libere). Mi-au placut foarte mult si am intrebat daca pot sa le arat si lumii. Pesemne ca tanjesc rau de tot dupa o tura pe zapada (singura in acest sezon, asaaa ca sa tina mai mult de-o zi, a fost cea cu Gabi prin Iezer-Papusa....in rest, nici macar in Cozia nu am urcat pe zapada intr-o tura de mai mult de-o zi, in ultimul timp...singura in acest sezon hibernal, ca sa zic asa, a fost tura de-o zi, cu Ionut prin Scortaru...nici macar la Cheia n-am ajuns....).

Recunosc ca eu nu prea stiu Muntii Latoritei (m-a dus Adina anul trecut de 1 Mai, da' vremea a fost cam prea ploioasa si a trebuit sa ne intoarcem). Poate la o tura viitoare, ma voi potrivi la program cu careva din tovarasii mei de ture, vom avea cu ce sa mergem si voi cunoaste si acele locuri. Imi doresc. Sper!!

1Mai Muncitoresc

Vine iarasi primavaaaara peste campuri, peste plai,
Veselia umple taaara c-a venit 1 de mai,
Muncitorii au pornit si-ntr-un gand s-au infratit
Si ei azi sarbatoresc 1 Mai muncitoresc.

REFREN: tra-la-la-la-la-la-la-la-la.......

Cam cu tra-la-la-la am muncit si noi si sambata si duminica (adica si muncitori si tineri) - asta insemnand cu muuultaaa voiosie. Si daca vreti sa vedeti cu ochii vostri (desi e fara fond muzical) , just click pe urmatorul link: http://outdoors.webshots.com/album/577536411cTaIdF

Si daca vreti sa stiti povestea (doar in rezumat) si, pe deasupra, in varianta "comunicat oficial", faceti click pe "info" din sectiunea Link-uri.

In concluzie, daca de la anu'-ncolo, va vor duce drumurile catre Manastirea Bistrita sau Manastirea Arnota sau spre P.N. Buila-Vanturarita (in caz de veti intra din Costesti), faceti un miiiicaaa abatere de la drum si intrati pe poarta bisericutei din Grusetu pentru a va clati ochii si sufletelul cu minunata gradina ce va sa fie! (speram noi...)