La pas pe ulite si drumuri de munte

Nu chiar fara legatura cu noul nostru proiect (de va fi sa se intample), care se va numi chiar asa cum scrie la titlu, porniram si noi sambata cu noaptea-n cap de-acasa, adica cu autobuzul de 7, spre Barbatesti, dar cu destinatia Pietreni...ca e mai scurt asa decat cu microbuzul care sa ne lase in Costesti, la sosea.

Drumeagul asta, ce leaga Barbatestiul de Pietrenii Costestilor, e foarte bun de plimbare, da'si de bicicleta. Mai ales de bicicleta! Cred ca ar fi o tura pe cinste sa pleci din Bistrita, sa o tii numai pe drumuri comunale, eventual ulite neasfaltate, si sa te indrepti spre Barbatesti - Stoenesti - Pausesti...pana spre Olanesti, fara sa iesi deloc la sosea, adica sa o tai pe sub dealuri, fara sa iesi vreun strop la DN, cu exceptia finalului, evident.

In plus, chiar ai avea pe unde sa biciclaresti vreo cateva zile, de-ar fi sa stai prin zona....ca la cate forestiere pornesc din zona Costestiului - atat spre Buila (drumul de pe valea Morii, marcat cu TR), da' ma ales spre Capatanii - ori dinspre valea Costestilor - Prislop, ori dinspre valea Bistritei sau afluentii sai, ai avea din plin pe unde sa te duci!!!

Chiar de prognoza nu era din cele mai bune - ba dimpotriva, noi tot am plecat la drum, sperand ca macar sa nu ploua. Si desi a fost rece si vant (si eu am racit cobza), a dat doar cu un pic de mazariche uscata, da' fara strop de ploaie. Norocul nostru!

Pana sa ajungem deasupra Cheilor Costestilor, destinatia noastra finala, locul unde speram sa gasim infloriti muuuulti ghiocei (majoritatea Leucojum Vernum/ghiocei bogati), ne-am delectat cu cate-o ocheada spre creasta Builei, mai precis spre Piatra-Cacova



cu fantani din timpurile de demult



si cu cate-o casuta cu pridvor



Ce pacat de aceste casute ca se duc vazand cu ochii!

Nu se gaseste nimeni s-o dreaga de-un proiect "imobiliar" de reconstituire a acestor casute si de includere a lor intr-un eventual circuit turistic? Pe mine m-ar incanta la maxim sa locuiesc intr-o asemenea casuta pret de cateva zile pe fiecare vara. Cred ca s-ar gasi si idei de amenajare a unei bucatarioare si a unei bai cu dus (pe modelul de baie modulara incorporata intr-un colt de incapere)....daca cineva si-ar pune capul la contributie.

Vrand-nevrand, am dat cu ochii si de cariera...ca doar la dus am mers cu fata spre.... Arnota.

Din drumul ce urca deasupra cheilor, ne-am abatut spre schitul 44 de Izvoare (Biserica Sf. Nicolae)

de unde am luat-o in sus, pieptis, pe poteca ce taie crangurile de sub drum si iese un pic mai jos de panoul de deasupra cheilor. La intrarea in poteca, imediat ce am trecut de zidurile ce inconjoara biserica am dat cu nasul intr-un spanz

Mai sus, in curba bine stiuta m-am uitat sa vad daca au inflorit deja treiraii, frati cu crucea voinicului. Ei bine, da! Inflorisera.

Da' motivul pentru care ne aflam noi acolo, era altul: GHIOCEII

Din pacate, la intoarcere, chiar in dreptul cismelei de langa troita, am gasit multe frunze de ghiocei aruncate-n drum. Pesemne ca dintre cei veniti cu masina, au fost si culegatori comersanti..ca sa zic asa... care si-au confectionat la fata locului buchetelele de ghiocei, lasand in urma ceea ce le-a prisosit....

Ultima pauza pe care-am facut-o, intorcandu-ne in Barbatesti, la autobuzul de 5 jumate', a fost undeva intr-un loc cu vedere

unde mi-am si odihnit picioarele chinuite de bocanci.

Apropos, cine face niste bocanci mai largi, si anume mai lati, in care sa stea-n voie si niste picioare umflate ca ale mele, dupa un mers de cateva ore?

Foarte frumos loc, Saua Strunga

Miscarea de duminica (ca sambata., dupa trezirea foarte grea, nici nu stiam precis unde vom merge.) a fost un dus-intors (pe rachete) de la cabana ANSM pana in Saua Strunga.

La cabana, mi-a placut foarte mult....poate si pentru ca acolo treburile se intampla ca in cabanele "de dincolo", adica au rastel la intrare, unde toti isi lasa bocancii fara teama ca vor ramane fara ei, si sunt si suficiente agatatoare in camera, unde sa-ti atarni hainele, ba chiar exista si-un suport cu multe umerase in fiecare camera).

Pana la revenirea in zona pentru o urcare pe Valea Obarsiei  pana la Omu' si o intoarcere pe BR, pe sub culmea dintre Batrana si Strunga, doar cateva poze facute duminica:

 spre Saua Strunga

refugiul de sub Saua Strunga

valuri de zapada...

 in Saua Strunga

La intoarcere, am urcat deasupra marcajului pana in saua ce se vede mai jos pentru a trece pe langa grupusorul de larice la distanta potrivita si a-i "prinde" o imagine "intre cer si pamant"

Cam atat. Sper sa revenim si sa urcam Valea Obarsiei. Cred ca-mi va placea.

3xCiucas

In weekend am fost in Ciucas. Am dormit la cabana Ciucas (care acum e mai mult un fel de hotel) si am baut bere Ciucas. Evident.

Sambata, "incursiunea" noastra a insemnat cabana - varful Ciucas -  Saua Tigaile (BR) - cabana (CR). Duminica, am coborat de la cabana, ne-am dus pana-n Pasul Bratocea, apoi am urcat pana-n culmea Bratocea, unde zapada atinge aproape 2 m.

Am avut si noroc: sambata a fost la inceput cam innorat, dar apoi s-a inseninat...tocmai cand am pornit si noi in sus (adica pe la vreo 3 dupa-amiaza), iar duminica a fost un mare senin in prima parte a zilei  si s-a innorat spre amiaza, cand noi am coborat...ca aveam DN 1 in program si nu puteam risca sa "prindem" cozi si coloane pe sosea.

Despre cum fu vorbesc aceste poze:

Si ca bonus, si doua poze de-ale lui Nicu:

E foarte frumos Ciucasul, asa alb si incarcat de broderii din gheata si zapada!

P.S. Spre surpriza noastra, dincolo de varf, pe traseul BR pana in Saua Tigaile si  de-aici spre cabana, pe traseul CR, am fost primii care-am calcat zapada. Si suntem in martie!

Ia uite ce era sa uit aseara (azi-noapte) cand am pus pozele: tocmai pozele de la apus, de sub Tigaile Mari, cand ne retrageam spre cabana pe CR:

De parca ne-am fi dat intalnire sambata, spre Fratosteanu

Cu ceva vreme in urma, prognoza pentru ziua de sambata arata soare si-n dorinta de-a profita la maxim de asta, m-am gandit ca ar fi fost minunat sa ajungem pe Fratosteanu pe-o asa vreme. Cand  colo....a inceput sa ninga cand eram inca pe la Calimanesti.
In Curmatura Vidrutei ningea de mama-mama, da' de pornit tot ne-am pornit...Unii cu rachete, altii fara... Numai ca... la ce zapada era, ne-am intors chiar inainte de a ajunge la stana (stana Nopteasa). Dac-am fi avut toti rachete, nu stiu pana unde am fi putut urca, luand in piept vantul din ce in ce mai puternic, pe masura ce ieseam dintre brazi, catre golul alpin.

De dorul zapezii Fratosteanului si in speranta unei zile senine si linistite, au plecat si altii de-acasa, nu doar noi. Asa se facu ca in urcare ne-am intalnit cu domnul G. si un prieten de-al dumnealui, care erau pe rachete, iar la intoarcere cu E.B. si F.S., care urcau pe schiuri. Poate ca trec luni de zile sau chiar ani si nu ne intalnim prin oras, da' uite cum ne-a adunat Fratosteanu! Pesemne ca numele i se trage si de-aici!

Speram ca data viitoare, vom avea si noi noroc de-o vreme ca asta, pe care-au prins-o Doru Paunescu & some friends la inceputul anului: http://www.youtube.com/watch?v=HNnH_eIGIuE&feature=related

A noastra fu cam cum se vede (mai bine zis... cum nu se vede) in poza asta:

sau asa, in varianta ei mai "poetica":

A doua zi, am parasit din nou orasul, da' am plecat la un drum mai scurt, de doar vreo 20 si ceva de km (spre deosebire de 92 km - cati sunt de-acasa pana-n Curmatura Vidrutei sau, cu alte cuvinte, ceva peste o ora si jumate').

Destinatia dorita era culmea ce trece pe deasupra catunului Comanca, legand Suta de Dosu' Pamantului, de unde se lasa spre Saua Jilistii. A fost sa fie doar pana sub culme, un pic deasupra satului, ceva mai sus de troita aceasta:

Da' ne-a placut si-asa! Ia uitati aici:

Nu stiu cati oameni sa mai fie in Comanca. Cred ca doar cateva zeci....majoritatea varstnici.

Ne-am dat la vorba  cu oamenii din sat, inclusiv cu nenea care pe timpuri facea varzopi, da' din pacate s-a lasat....Fostii clienti (vanatori) nu l-au mai cautat, vederea l-a lasat... Ne-ar fi placut macar sa ne uitam si noi la o pereche de varzopi handmade, da' n-a fost sa fie! Eram dispusi sa si cumparam, da' omu' nu mai are.

 

Mi-e drag sa revad casutele cu pridvor, da' ma doare  sa le vad pe cele care, de la un an la altul, sunt din ce in ce mai garbovite si mai lasate spre pamant, asemenea celor care le-au insufletit odata si care acuma nu mai sunt. Ar fi asa frumoase casutele astea - daca le-ar renova cineva!! Ar fi un minunat loc de petrecere a unor zile "in stil englezesc"....adica sa te trezesti cand o fi, sa-ti savurezi ceasca de cafea sau de ceai pe pridvor, sa citesti, sa te plimbi, sa faci fotografii...

Apropos de fotografii, iata ce am simtit eu nevoia sa prind in cadru:

Casa aceasta frumoasa, care-mi place mult-mult-mult, nu cred sa mai fie locuita. Acuma e pazita doar de sarma asta ghimpata...

Cladirea vechii scoli primare...acuma inchisa...ca nu mai are pentru cine sa fie deschisa.

...si-un miel cu mama lui...

si-o alta casa cu pridvor, inca locuita

...inc-o casa cu pridvor...

Din raristea de deasupra satului pot fi zarite Albu' si Piatra (Buila-Vanturarita)

Imaginea zilei

Cu un pic de ajutor tehnic, iata un frumos si minunat mesteacan, la vederea caruia mi s-au aprins toate beculetele! 

Ideea e ca trebuie sa ma pun cu burta pe carte si sa citesc si eu cele doua ghiduri de fotografie comandate pe net mai demult!

De jos, de la podul ce trece peste Olanesti in dreptul cantonului silvic, ne-a luat cam 40 de minute sa ajungem in sat, iar pana acolo sa zicem ca ar mai lua inca vreo jumatate de ora de mers pe jos, plecand din capatul Olanestiului. Pe noi ne-a dus masina pana la pod, da' la intoarcere, chiar inainte de a urca in masina ne-am intalnit cu cateva persoane sexagenare sau chiar peste, care ajunsesera acolo, venind pe jos din Olanesti. Se plimbau si erau curiosi sa stie cat ar mai avea de mers pana in sat. Deci se poate!

P.S. Ne-a mirat sa gasim drumul curatat pana in sat. Cand am fost la Gurguiata, am mers pe urmele de pasi facute de cei care mai mersesera pe-acolo dupa ce-a nins. Nici vorba sa le curete si lor drumul!

O minune si mai mare ar fi sa imprastie si sa taseze si niste pietris pe drumul care urca-n sat. Altfel, primavara mai ales, dupa topirea zapezii, e musai cu cizme de cauciuc!

Zapada mare, mon cher!

Zapada din ce in ce mai mare pe masura ce inaintam pe Scortaru', pe culme....asa ca fiind si duminica (inainte de minunata zi de luni), ne-am gandit sa mergem doar pana ici-colea...

Dupa ce ne-am intors din Scortaru', ne-am mai dus un pic spre Stanisoara, pana la punctul de belvedere, unde tinand cont de urme, am tras noi concluzia ca doar o capra mai urcase de cand cu ninsoarea. Am stat un pic acolo, iar dupa, ne-am indreptat inapoi spre Turnu.

Am selectat cateva poze facute duminica. Nu sunt ele cine stie ce, da' cui i-e dor de-o Cozie alba-alba si linistita-linistita sau e curios s-o vada...ca nu s-a incumetat pana acum, iata cateva imagini. Traseul Turnu' - Scortaru' (pe sus) - Turnu'.

Asa era duminica padurea de pana la troita...cum se vede in poza de mai jos.

In troita am facut pauza si la dus si la intoarcere.

 

Increngatura asta mi-a atras atentia. Cred ca din cauza ca uneori asa-mi pare si viata...

Pe Turneanu' cica era zapada foarte mare. Acesta a fost primul meu gand: sa urcam pe TR si sa coboram pe BR, da' apoi mi-a spus I.L. ca pe alocuri zapada e pana la baza rucsacului si-am renuntat.

Ultima poza: Basarab! Basarab! Prietenul nostru, Basarab...

P.S. Banda aceea alba de jos e Oltul, nu e soseaua. E Oltul, acoperit de zapada.



Si totusi...cat de aproape de oras!!!

Desi ne gandeam sa ne intoarcem in Latorita, unde in prima seara a acestui an, am "prins" un foarte dragalas asfintit, revarsat peste o culme din Muntii Lotrului, din motive de nevoi bazale si anume somn, am iesit sambata trecuta doar pe la margine de oras.

Am inceput cu Dealul Malului, pe care nu-l mai revazusem de ceva ani, si unde nu fusesem iarna niciodata, si chiar eram curioasa sa vad livezile incarcate de zapada si stralucind de atata alb.

Pe Dealul Malului au rasarit deja case noi, care mai de care mai mare si mai fistichie, da' livezile inca stau in picioare..ca sa zic asa:

Ma intreb cata vreme va mai sta locului fantana asta cu cumpana, a carei ciutura e, de fapt, o galeata de tabla galvanizata. Totusi, cana pusa acolo pentru cei care vor doar sa-si potoleasca setea si apoi sa plece mai departe avea asa...un aer optimist, cum era ea rosie cu inimioare:

Apoi am facut o plimbarica pe Capela, ale carei alei purtau deja urmele pasilor celor care fusesera mai harnici decat noi.

A doua zi, adica duminica, ne-am trezit totusi dupa ceas...ca altfel, iar nu ajungeam mai departe de granitele orasului si, luand in considerare locurile aflate la o distanta de mers cat mai putin cu masina, ne-am gandit sa fie Schitu' Bradu' din catunul Gurguiata (Olanesti). O descriere nu doar ca la carte, ci chiar din carte, a traseului parcurs o gasiti aici: http://www.buila.ro/index.pl/t15_ro, cu precizarea ca e vorba de 2 km pana la Schitul Bradu', nu 2 ore...cum apare pe site si, de altfel, e scris si in Ghidul Turistic al PNBV.

A fost o zi incredibil de senina. Cerul era de-un albastru adanc!

In jurul nostru: liniste aproape deplina. O buna bucata de poteca am urcat condusi de urmele unui animalut, care zau ca mersese din marcaj in marcaj. Un foarte cuminte turist!
De la troita, noi ne-am indreptat spre Gurguiata, da' numai dupa ce am facut cativa pasi pe poteca ce tine in continuare marcajul si duce in PNBV, pentru a arunca macar o privire Coziei. Deja cineva facuse urme pe poteca marcata, da' nu stiu daca plimbatori ca noi sau oameni de-ai locului, care sa fi avut vreo treaba prin imprejurimi.

De cum ajungi in drumul ce trece pe langa troita si se indreapta spre Gurguiata, de mai mergi cateva minute, iata ce priveliste se deschide:

Si in Gurguiata au inceput sa apara case noi, da' cel putin aceasta din poza parca incearca sa semene cat poate cu casele locului, care se duc incetul cu incetul, pe rand, pe masura ce se sting sufletele din ele. Nu-i facuta din paianta, da' chiar si asa, se integreaza cat de cat binisor in peisajul satucului:

In schimb, capitele par vesnice. Ele vor rasari si la anu' si la anul celalalt si tot asa si vor veghea drumul iarna de iarna.

La schit, dupa cum ma asteptam, in bisericuta era cald si bine. Imi place foarte mult bisericuta asta! Odata intrat in ea, e ca si cum ai fi imbratisat de cineva. Primavara, pe-un petit de pamant aflat la intrarea in biserica e pliiiin de ghiocei.

Dupa ce am revenit la troita, ne-am indreptat spre catunul Tisa, de unde am coborat pe drumul ce leaga Tisa de Comanca (restaurantul si campingul Comanca) inapoi la masina.
Asa se vede Tisa din culmea pe unde trece traseul marcat (CR):



Cu totul, miscarica noastra a tinut vreo 6 ore....

Poate ca voi reveni si cu pozele lui Nicu....