Printre si peste munti

Cum prognozele dadeau cu ploi si efecte speciale, o idee pentru cele trei zile libere ce tocmai s-au dus a fost o trecere in revista a Transalpinei cea fara de aviz de mediu si apoi ceva "incursiuni" in Sureanu sau Cindrel. Ne-am ales doar un pic de Cindrel, mai precis intrarea in culmea principala, pornind de la lacul Oasa - cabana Oasa (unde ne si cazaseram in seara de dinainte) pana in Poiana Oasa Mare, loc minunat de odihna si motaiala la umbra unor brazi maaari si frumosi. Cam doua ore de urcus (pieptis, dupa al doilea ochi de padure taiata, in sensul urcarii, da'n rest minunat de potrivit chiar si pentru o miscare impreuna cu copilasii) si apoi am iesit dintre brazi in cea mai mare poiana pe care mi-o amintesc sa fi traversat-o vreodata. De fapt, ne-am oprit din traversare, cam pe la mijlocul ei si ne-am intins partial la soare, partial la umbra pen'ca locul cerea asta! Cum imi ramasese mintea la poiana intalnita aflata chiar inainte de un canton aproape cazut, venind dinspre Obarsia Lotrului, despre eu credeam, la acel moment, ca este intrarea pe valea Frumoasa, am venit cu ideea sa intram macar un pic, la pas, si pe valea Frumoasa. Daca tot eram in zona....

Zis si facut! Numai ca intrarea spre Valea Frumoasa nu era aceea, ci urmatoarea (in sensul Obarsia - Oasa), adica acolo unde se afla de-o parte si de alta a Transalpinei mai multe cladiri, la oarece distanta de podul in vecinatatea caruia e poiana ce-mi placuse la venire. De data aceasta, am zarit chiar si un panou publicitar, care marcheaza intrarea pe vale si ne invita la Pensiunea Valea Frumoasa, aflata la vreo 10 km in amonte. Si-am intrat pe vale-n sus pana la pensiunea cu pricina, aflata pe malul celalalt, in dreptul drumului ce duce spre varful Frumoasa, marcat de altfel, cu o tablita scrisa. Cum drumul, asa cum l-au descris cei gazduiti la pensiune devenea impracticabil mai sus, spre Saua Negovanu, ne-am intors in Transalpina si am luat-o inapoi spre Sugag, de unde ne-am bagat pe DJ 106E (nou asfaltat) cu destinatia Jina, unde ne-am si cazat. Tarziu, in noapte, stand pe terasa camerei noastre de la Pensiunea Iezerul, reuseam, din cand in cand, sa fac abstractie de muzica ce venea dinspre o carciuma din apropiere si sa aud doar scartiitul greierilor si oracaitul broastelor. Luna plina din seara aceea arunca atata lumina peste dealurile de deasupra Jinei incat sa vedem destul de clar si copaci si garduri si case, nu doar contururi nedeslusite.

Ieri a trebuit sa o luam spre casa asa ca ne-am facut un traseu care sa ne scoata in DN7, cat mai aproapre de intrarea pe defileul Oltului: Jina - Poiana Sibiului - Tilisca - Saliste - Sibiel - Rasinari - Cisnadioara - Cisnadie - Sadu - Talmaciu...Nu ne-am prins daca vreuna din ulitele Sadului iesea din sat si se continua cu vreun drum spre Talmacel, de unde sa fi putut iesi direct in Boita...

In rezumat:

1. Cabana Oasa - foarte curata, apa fierbinte, dar accesul auto pana in usa acesteia face ca numarul focarelor de gratar sa fie...greu de socotit. In plus, se "da" muzica din oficiu...vrei-nu vrei.....

2. Daca veti privi cu atentie, veti gasi in toate satele din zona, casute cu adevarat frumoase, chiar daca poate ca unele din ele nu mai sunt locuite sau oamenii care le insufletesc sunt mai sarmani si nu au darea de mana a celor ce si-au facut case maaari.

3. In Tilisca sa fiti atenti la semnul CETATE DACICA! E vorba despre dealul Catanas (cu diacritice), unde arheologii au dezgropat de sub vreo 50 cm de sol, zidurile unor turnuri si au gasit urmele unei asezari vechi de 2000 de ani. Va fi usor sa observati ca dealul e terasat, probabil din acele vremuri cand fiecare terasa avea rolul al ei in apararea locului.

4. In Saliste, sa urcati si la biserica din Grui si la micul schit Foltea, unde biserica e dedicata eroilor din Primul Razboi Mondial. 

Cand am plecat din Saliste era deja tarziu si am mai oprit doar sa mancam o ciorba de fasole in Cisnadie, undeee ne-am intalnit cu... kogayoni dragi, despre care stiam ca pleaca prin Cindrel, via Paltinis, da' nu ma gandeam ca vom intra sa mancam in acelasi loc din Cisnadie! Ca sa vezi ce mica-i lumea!!!

5. Valea Frumoasa are ceva foarte frumos, are poieni intinse si probabil ca moi si primitoare, are o poezie aparte, dar versantii, de-o parte si de alta, i-au fost pradati. Se intind spre cer ca niste spinari dezvelite si costelive...E jale mare pe sus...

La final, cateva poze: lacul Oasa, vazut din poteca marcata acum cu BR (marcaj vechi CR), un colt de poienita printre brazi, mochetata cu afine din belsug, o tulpina bogata de degetarut (Soldanella montana), iar la urma, casutele pitoresti ale maicutelor de la micul schit Foltea (Saliste, Sibiu).

concurs de fotografie: La pas, pe ulite si drumuri de munte din Parcul National Buila-Vanturarita

De suflet (sau una "clasica")

Ziua de duminica, cu norii ei sparti si lumina magica, ne-a incarcat si ne-a inaltat. A fost un dar, de care noi ne-am bucurat din plin si l-am savurat cat am putut, mai ales dupa ce ne-a fost clar ca, dupa ce-au rasunat peste munte cateva tunete, cerul a inceput sa se limpezeasca. S-a intamplat chiar cand noi am ajuns pe Albu' si atunci ne-am tinut de planul initial, renuntand la varianta B (tunete, fulgere, furtuna): Curmatura si inapoi la Patrunsa prin padure (CA si PG).

Albu' era si mai alb decat in alte zile, fiind plin de frumoasele floricele de ceapa ciorii (sau poate ca au si un nume mai frumos, da' nu-l stiu eu...), care-mi plac foarte mult, da' pe care, albe fiind, nu am reusit sa le "surprind" intr-o imagine care sa ma si multumeasca. Asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant ca Albu' era si mai alb decat in alte zile, adica era gatit. Isi pusese ceva dantele pe la poale, iar pe cap o coronita cu gentiene. De fapt, coronite  cu gentiene isi pusese toata gasca: si Buila si Stevioara si probabil ca si varful cel mare, unde n-am ajuns c-am luat-o la vale din Stevioara si ne-am lasat pe unul din preferate, PA.

Acesta e top ten'ul celor opt ore de urcus, mai alert din cauza norilor si tunetelor, da' urmat de o coborare cu multe pauze si multe priviri inapoi (Pahomie -Patrunsa - Albu - Stevioara - Pahomie).

Deja ne e dor de tine, muntele  nostru drag!

Preumblari prin vecini (Leaota si imprejurimi)

Dupa zilele astea libere de luni si marti, ocazionate de 1 Mai (ca-n weeekend avuseram treburi si abia spre duminica dupa amiaza plecaram la drum), am ramas cu simtaminte amestecate. Locurile frumoase, nimic de zis, da' oamenii.... Si partea cea mai descurajatoare e ca nu stiu cat de (ne)educabili...Macar de-ar fi greu educabili si tot ar fi o speranta, da'...nu sunt sigura. Oamenii de peste tot pe unde am trecut.

Desi mi-a tot dat tarcoale un gand de Negoiu (ba dinspre Piscu' Negru, ba dinspre valea Topologului), amintirea Fagarasilor atat de albi, asa cum i-am vazut duminica trecuta din Cozia, mi-a cam taiat elanul. Pen'ca stiam ca la ce temperaturi se anuntau si la cata zapada au vazut ochii nostri, era clar ca va da cu avalansa. Si cica a dat! Megaoferta! Luati de vedeti: https://picasaweb.google.com/117588753999819906963/FagarasLaculCaltunPortitaCaltunului?feat=content_notification

Parca nu voiam nici cabane pline... Mi-as fi dorit linistea unei ture cu cortul undeva unde sa nu "se bage" prea multi. In cazul asta, ce-i de facut? Suni un prieten. Si asa se contureaza planul...Ahaaaa, plecati cu bicicletele...Porniti din Leresti si apoi va bagati pe valea Cheia spre valea Crovului...Mmmm...Si vreti sa ajungeti si pe valea Badenilor...Minunat! Hai ca venim si noi in zona, da' abia duminica. Da' daca nu dam unii de altii...ca  n-oti avea semnal? Las' c-om gasi cazare prin zona si-apoi mai vedem.

Si uite asa s-a conturat ce vom face de duminica pana marti.

Dam cautare Leaota pe Google. Facem rost de-o harta si de ceva descrieri....da' cartulia veche rau!! Inca de pe vremea raioanelor! Totusi, ne-a fost utila, desi valea Badenilor arata altfel decat la vremea hartii, daramite la vremea cartuliei! Mult mai multe drumuri forestiere....Marcaje ioc sau aproape! Exploatari inca in lucru...paraiele cam toate amenejate...indiguite...chinuite. Ca sa nu ma zic de taieri! Pe toate drumurile de-o parte si de alta, zac trunchiuri taiate, iar destul de aproape de capatul satului aflat pe vale, culmi aproape chelite. Si inca nu vazusem tot. De cireasa de pe  tort am avut parte ieri, in apropiere de Fundata-Fundatica. Muntelui Capatana, aflat in stanga drumului de pe valea Cheia, care urca din Podu' Dambovitei si duce "pe din dos" la Fundatica - Fundata, i s-ar potrivi acum numele de Muntele Capatana Rasa sau Capatana Cheala.

In rest, locurile chiar merita efortul. Mai ales ca, plecand dupa amiaza din Bucuresti, am prins lumina blanda a ceasurilor de dinainte de lasarea serii printre livezile de meri in floare din Voinestii Dambovitei.

Destinatia noastra de duminica seara: satul Cotenesti - comuna Stoenesti, judetul Arges - pensiunea Doru (pentru curiosi: http://www.pensiuneadoru.ro/). Dupa ce ne-am cazat si am schimbat cateva vorbe cu gazdele, ne-am pus in miscare intr-o plimbarica in susul paraiasului de dupa gard. Surpriza! In capatul acestuia, o cascada si un loc numa' bun de stat si de ascultat linistea din jur. Micul ochi de apa de la baza aduna apa de la inca doua paraiase, da' la vremea aceasta - cand deja zapezile s-au topit, celelalte doua fire de apa nu mai curg. Probabil ca in urma cu cateva saptamani, evantaiul de ape ar fi fost complet.
Dupa cate-o portie de pastrav cu mamaliguta impanata cu branza si mujdei bine frecat si cateva ore de somn, am pornit luni dimineata spre valea Badenilor, in speranta ca vom gasi intrarea in traseul marcat cu PA, care sa ne duca pe varf. Da' n-am gasit. Pana la urma ne-am bagat pe drumul ce porneste imediat dupa cantonul Fagetel. La nici un minut de la canton, pe dreapta, in amonte, se face un pod, de unde pleaca un drum ce duce direct in culmea principala. Am lasat masina cum am zarit culmea si primele branduse si am luat-o la pas. Ne-a luat cam 5 ore miscarica pana pe varf si inapoi. Cert e ca locurile sunt ideale pentru bicicleta!! Culmea e strabatuta de un drum marcat cu BA, care vine de jos din Runcu (jud. Dambovita) si duce la Fundata. Spre capat se intalneste si cu traseul marcat cu BR care vine din Bucegi, de la Saua Strunga. M-am tot uitat de PA (ce apare si pe varf), da' in afara de cel din varf nu am mai vazut vreunul. Am presupus noi cam care ar fi culmea ce-ar fi trebuit sa fie marcata cu acel PA (pe unde ne si facusem planul sa urcam), da' nu suntem siguri ca acea culme frumoasa, care se lasa intr-o poiana unde-am zarit si o stana, e culmea cu pricina. E posibil ca intrarea de jos din vale sa fie la urmatoarea confluenta de dupa podul pe unde-am intrat noi. Initial ne bagaseram si acolo, da' ne-a zis un nene, venit cu treburi pe-acolo, ca putem ajunge pe varf urmand drumul ce porneste la prima confluenta-n jos. Asta stiam si noi..ca drumul pe care-am si urcat, in cele din urma, e pe harta, da' am fi vrut altceva. Sa fi luat-o la vale pe culmea socotita de noi ca aceea ar fi, iar nu am putut..ca ar fi trebuit sa urcam multi km pe drum inapoi la masina. Poate altadata!
Iata si cateva poze de sus:

 Pana-n culme, chiar deasupra drumului

 Culmea de dincolo de valea Badeanca (duce si ea spre varf...sau, cel putin, mie asa mi s-a parut)

 si Iezerul, vazut in fundal

 vedere spre varf (Ce se vede nu e varful. Acesta e dincolo de cel care se vede.)

 crucea din varful gramezii de pietre adunate sa marcheze varful Leoata (2133m)

 magistrala albastra. BA.

 Norocul nostru ca la intoarcere, am venit pe sus, pe deasupra drumului...ca altfel ratam cele cateva braduse albe. In total, am gasit vreo cinci: trei intr-un loc si alte doua un pic mai incolo.

Planul de a doua zi a fost sa urcam mai intai la Manastirea Negru Voda si apoi sa ne indreptam spre Podu' Dambovitei si sa ne bagam pe valea Cheii si sa o luam la picior la Valea Crovului (marcaj BA). Am ajuns in capatul vaii, da' era cam tarziu asa ca am facut doar cativa pasi. Am lasat tura asta pentru alta data. Ne-am intors la masina si am dat in continuare pe drum pana am iesit in Fundata. Trebuie doar sa tii valea, pana la o bariera (cand esti deja in Fundatica), unde virezi stanga. Da' la cat chin si jale e pe-acolo, parca nici nu vreau sa-mi amintesc. Coaste goale, din care se indreapta spre cer doar cate-un ciot pe ici-colo...

Cat despre Manastirea Negru Voda, daca reusiti sa ramaneti senini, in ciuda tiganusilor care va acosteaza cum opriti masina si a vederii satului de la poalele dealului, a gunoaielor "presarate" peste tot si a celor aproape ca gura-casca de prin curtea si cotloanele Manastirii, mergeti! Sau mai bine duceti-va seara. Poate asa aveti timp sa patrundeti pe indelete semnificatia locului. Despre istoria sa, puteti citi si aici:

Poteca ce urca in trepte (diferenta de nivel pana in 200m) e o reprezentare a Golgotei, adica veti intalni icoane cu scene din viata lui Hristos, inainte si dupa rastignire. Inainte de a fi montate aceste icoane, existau doar cateva, prinse pe cate-un trunchi. Aceasta mi-a placut mie foarte mult:

Ne-om intalni prin Leaota, la o afina! Luati-va biciclete cu cosulet!

Aprilie de Cozia: prin Poiana Zanelor, la un ceai de cimbrisor facut de doamna Ani

Tot o tura ritualica este si vizita la prietenele noastre, zanele din Cozia. Desi mai urcaseram si in alti ani, in aprilie, si chiar ceva mai devreme, zapada multa de anul acesta a facut ca, de data aceasta, sa gasim si ghioceii inca infloriti (numai Galanthus Nivalis). In premiera! Pana anul acesta, am avut parte numai de tulpinile lor, inca verzi, si de bumbisorii din varf, in care se transformasera florile.

Scopul plecarii de acasa a fost sa ma asigur ca unele dintre cele mai delicioase bunatati ale zanelor sunt intacte si la locul lor. Am inceput ziua cu inima un pic stransa pen'ca acu' vreo 2 ani, la inceput de mai (si anul trecut, tot prin mai) nu am gasit nici urma de....Pesemne ca era prea tarziu... pen'ca anul acesta le-am gasit!! In schimb, e prea devreme pentru celelalte bunatati, asa ca probabil vom mai trece pe la zane intr-unul din weekend-urile lunii mai.

Si-apoi gata! Pana la toamna, taiem Cozia din program, indiferent cine va mai pofti cu noi, pe meleaguri coziene. Vara e prea mare chinul din cauza caldurii (desi e umbra pe unde-mi place mie cel mai mult sa urc, da' expunerea pe sud face sufocant aerul chiar si in padure) si sunt prea multe capuse!

Imi place mult sa urc primavara in Cozia, mai ales pe unde ma duc eu, de obicei! Chiar si pe valea dintre Coltii Foarfecii si Fruntea Oii, desi adanca si foarte umbrita, lumina care patrunde prin marea umbrela a coroanelor de-un verde crud, imi da o stare de magic si de poveste. Apoi, ceva mai sus, se deschide marea priveliste a peretilor Marelui Amfiteatru si ai Durducului si pana ce intri printre mestecenii ce anunta ca in scurt timp vom ajunge in Saua Doctorului, te tot miri ca si-n Cozia e atata perete, atat pe stanga, in zona Coltilor Foarfecii, cat si pe dreapta. Si nu doar pe sus ai la ce te uita. Chiar si poteca e mare prilej de incantare, nu doar vizuala, ci si olfactiva. Parfumatii bulgarasi de iedera alba strajuiesc poteca pana sus. Ceva mai tarziu se vor "combina" si cu movul irisilor, carora le-au dat doar frunzulitele deocamdata.

Din fericire, desi s-au tot plimbat nori deasupra noastra, nu ne-a plouat. Ba chiar ne-am baut ceaiurile pe terasa, rezistand cu stoicism, timp de mai bine de-o ora, "muzicii" lansate in eter de catre unii urcati cu masina pana la cabana, care gratareau de zor. 

Dupa ce ne-am minunat de cat de albi era Fagarasii (ceea ce pune sub semnul intrebarii ca vom ajunge peste cateva saptamani pe Negoiu, venind dinpre fata nordica a muntelui), ne-am inceput coborarea spre Stanisoara, printre muuulte-muuulte viorele. Intr-un loc am gasit si un palc de trei-rai, da' n-am avut ragazul sa iau aminte mai pe indelete la fiecare cate petale are  si ce fel de. Pana la punctul de belvedere, inca mai sunt petice de zapada pen'ca deasa padure de brad tine temperatura la cateva grade peste 0 pana-n prag de vara.

Mai jos, cand ne-am lasat in padurea de foioase, monotonia potecii a fost sparta de cantecele si ciripeli care m-au uns pe suflet. Ca sa intregeasca vraja, s-a lasat peste noi o lumina blanda si calda, mai ales dupa ce s-a scurs (sau s-a dus mai departe) norul cel negru pe care-l lasaseram in urma cand am plecat de la cabana. Din loc in loc, cate-un cires inflorit sporea si mai mult farmecul luminii de dinainte de amurg.

Am stat ceva vreme si la Stanisoara. Nu eram in stare sa plecam. Imi venea, pur si simplu, sa plutesc deasupra pajistii si a pomilor infloriti, sub ultimele raze ce patrundeau printre profilurile copacilor aflati pe culmea de dincolo de paraul Gardului. As mai fi stat acolo mult si bine, da' cand ti se face foame...si mai e si inainte de luni...

De vazut, doar o singura poza...ca deh! Uneori uitam sa luam aparatul, iar cu telu'...
Da' ce se vede-n poza e asa o raritate (o viorea alba, nu viorie), ca va fi iertata calitatea pozei:

Printre sute de ........

Printre sute ce vreti voi....nu musai catarge...ca nu erau catarge.

Da' despre ce e vorba? Scriu eu acisilea despre cum fu iesirea noastra de acu' doua saptamani (adica de sambata Floriilor) prin Doabre. Plecaseram la admirat si fotografiat deditei (pulsatila montana), de fapt. Pana la deditei ma asteptam sa gasim muuulte flori de treirai. Si daaaaa, intr-adevar, erau multe flori de treirai, da' printre ele am gasit si o floricea de crucea voinicului. De aici si titlul!

Poate ca nu toata lumea recunoaste (la modul ca vrea sa recunoasca) diferenta dintre ele, da' daca te uiti atent si te gandesti nitel, iti dai seama cum de doar aceea cu 8 petale este crucea voinicului: pen'ca fiind 8, dispunerea lor face sa alterneze: o petala deasupra, alta sub..si tot asa. Rezultatul? Cele patru petale aflate deasupra formeaza o cruce! Voila!

https://picasaweb.google.com/109583469812165554516/PrinDoabreleBrezoiuluiLaDediteiPeDrumulCaprelor#

Apropos, am gasit si varianta in 9 petale (e adevarat ca intr-un singur "exemplar"..) si nu creeaza aceeasi impresie de cruce.

Ce altceva sa va mai spun? A, daaa! Din fericire, dorinta mea de a ne intalni cu nea capraru' s-a implinit si astfel am coborat pe scurtatura pe unde coboara cu caprele si iese chiar sub Melcii Doabrei, venind pe poteca ce merge de-a lungul unuia din paraiasele din stanga Melcilor (cum ii privesti, stand cu fata la ei). Sa speram ca data viitoare voi sti precis care e locul pe unde trebuie sa ne lasam...Daca nu, o lungim dupa marcajul abia vizibil (da' acuma stiu unde sa uit dupa el...desi asa sters cum e, poate fi zarit numai de aproape sau daca ai tinut minte cam pe unde era copacul cu marcajul... ) si ajungem in apropiere de Poiana Sulitei, chiar in fata casoaiei lui Teodorov.

In rest, va las sa va uitati la cele cateva poze...M-am cam jucat eu nitel cu ele...ca trebuia. Specific arealului inclus in PNC - fie de-a dreapta, fie de-a stanga Oltului, e....ca sa dau un citat...."crengaraia", drept pentru care am blurat marginile la aproape toate pozele.

La pas pe ulite si drumuri de munte

Nu chiar fara legatura cu noul nostru proiect (de va fi sa se intample), care se va numi chiar asa cum scrie la titlu, porniram si noi sambata cu noaptea-n cap de-acasa, adica cu autobuzul de 7, spre Barbatesti, dar cu destinatia Pietreni...ca e mai scurt asa decat cu microbuzul care sa ne lase in Costesti, la sosea.

Drumeagul asta, ce leaga Barbatestiul de Pietrenii Costestilor, e foarte bun de plimbare, da'si de bicicleta. Mai ales de bicicleta! Cred ca ar fi o tura pe cinste sa pleci din Bistrita, sa o tii numai pe drumuri comunale, eventual ulite neasfaltate, si sa te indrepti spre Barbatesti - Stoenesti - Pausesti...pana spre Olanesti, fara sa iesi deloc la sosea, adica sa o tai pe sub dealuri, fara sa iesi vreun strop la DN, cu exceptia finalului, evident.

In plus, chiar ai avea pe unde sa biciclaresti vreo cateva zile, de-ar fi sa stai prin zona....ca la cate forestiere pornesc din zona Costestiului - atat spre Buila (drumul de pe valea Morii, marcat cu TR), da' ma ales spre Capatanii - ori dinspre valea Costestilor - Prislop, ori dinspre valea Bistritei sau afluentii sai, ai avea din plin pe unde sa te duci!!!

Chiar de prognoza nu era din cele mai bune - ba dimpotriva, noi tot am plecat la drum, sperand ca macar sa nu ploua. Si desi a fost rece si vant (si eu am racit cobza), a dat doar cu un pic de mazariche uscata, da' fara strop de ploaie. Norocul nostru!

Pana sa ajungem deasupra Cheilor Costestilor, destinatia noastra finala, locul unde speram sa gasim infloriti muuuulti ghiocei (majoritatea Leucojum Vernum/ghiocei bogati), ne-am delectat cu cate-o ocheada spre creasta Builei, mai precis spre Piatra-Cacova



cu fantani din timpurile de demult



si cu cate-o casuta cu pridvor



Ce pacat de aceste casute ca se duc vazand cu ochii!

Nu se gaseste nimeni s-o dreaga de-un proiect "imobiliar" de reconstituire a acestor casute si de includere a lor intr-un eventual circuit turistic? Pe mine m-ar incanta la maxim sa locuiesc intr-o asemenea casuta pret de cateva zile pe fiecare vara. Cred ca s-ar gasi si idei de amenajare a unei bucatarioare si a unei bai cu dus (pe modelul de baie modulara incorporata intr-un colt de incapere)....daca cineva si-ar pune capul la contributie.

Vrand-nevrand, am dat cu ochii si de cariera...ca doar la dus am mers cu fata spre.... Arnota.

Din drumul ce urca deasupra cheilor, ne-am abatut spre schitul 44 de Izvoare (Biserica Sf. Nicolae)

de unde am luat-o in sus, pieptis, pe poteca ce taie crangurile de sub drum si iese un pic mai jos de panoul de deasupra cheilor. La intrarea in poteca, imediat ce am trecut de zidurile ce inconjoara biserica am dat cu nasul intr-un spanz

Mai sus, in curba bine stiuta m-am uitat sa vad daca au inflorit deja treiraii, frati cu crucea voinicului. Ei bine, da! Inflorisera.

Da' motivul pentru care ne aflam noi acolo, era altul: GHIOCEII

Din pacate, la intoarcere, chiar in dreptul cismelei de langa troita, am gasit multe frunze de ghiocei aruncate-n drum. Pesemne ca dintre cei veniti cu masina, au fost si culegatori comersanti..ca sa zic asa... care si-au confectionat la fata locului buchetelele de ghiocei, lasand in urma ceea ce le-a prisosit....

Ultima pauza pe care-am facut-o, intorcandu-ne in Barbatesti, la autobuzul de 5 jumate', a fost undeva intr-un loc cu vedere

unde mi-am si odihnit picioarele chinuite de bocanci.

Apropos, cine face niste bocanci mai largi, si anume mai lati, in care sa stea-n voie si niste picioare umflate ca ale mele, dupa un mers de cateva ore?