Nu stiu cum se face, da' in ultimul timp, in afar' de purceleala de la Malaiesti, s-a nimerit sa ies numai pe-acasa....desi cand m-am ales cu resedinta asta "capitalista" ma gandeam ca voi avea noi locuri de joaca, mult mai la-ndemana ca distanta pan-acolo. Ieta ca n-a fost asa....
Cum aveam de lucru chiar pe-acasa in cea de-a doua saptamana din decembrie, am incheiat eu anul la capitolul "unde" cu doua ture tot pe-acolo: una inainte - asaa, ca sa am spor la treburi, iar a doua ca o recompensa pen'c-am stat ore-ntregi pe scaun, am pus intrebari si-am ascultat povesti de viata si planuri de viitor.
In primul weekend, desi initial cu gandul la culmea principala a Capatanosilor (potrivita pentru o tura pe zapada), prognoza meteo (
Se anuntau ceva vantoase) a cam taiat elanul oamenilor si iata-ne porniti la drum, mai feriti de vant, cu gandul sa mergem spre Dosul Pamantului ceva mai mult decat in ocaziile anterioare (evident tot cu trecere prin catunul atata de drag mie, dar si celorlalti).
In Comanca drumetii sunt primiti asa cum se cuvine.
Deasupra satului, in schimb, crangurile din ce in ce mai "mestecenite" ne-au primit cu multe, multe tufe de paducel din care ne-am infruptat, ce-i drept, la intoarcere. La dus, eram nerabdatori sa prindem cat mai repede culmea care sa ne apropie de Dosul Pamantului.
Si chiar am reusit sa ne depasim "performantele" anterioare, desi nici acum n-am ajuns chiar pana acolo, ci doar suficient de aproape cat sa ne facem o idee despre cat ar mai fi si pe unde. Asta din cauza ca ne-au furat privirea alte zari si din cauza ca au fost mult mai tentante tancurile de gresie ce marginesc Radita-Manzu, iar Piscul Baciului/Bacea a fost irezistibil de-a dreptul!!! Cine-ar rezista acelui corn de gresie cand il vede asa de-aproape si din unghiul bun? Adica fix dinspre partea pe unde se poate urca.
Plus ca, din locul unde ne cocotaseram ca sa ne facem o idee ce si cum - si de unde-am vazut "fata cea buna" a Baciului, am vazut si ca am fi avut mai intai de coborat (si nu tocmai putin) si-apoi sa urcam din nou ca sa ajungem la Dosul Pamantului. Si plus ca tot de acolo, printre pini, asa frumos ni se arata Stogu' incat am zis ca ar fi bine sa-l putem privi mai de-aproape si direct in fata, nu doar incadrat intr-un medalion cu pini.
Asa ca in loc sa tinem dreapta-fata, am virat spre stanga si apoi usor dreapta.
Sfertul de ceas petrecut pe conul Baciului a fost si mai inaltator cand am descoperit ca, desi ninsa, iedera alba era inflorita si, mai mult de-atat, inca parfumata, in ciuda temperaturii. Da' ceea ce ne-a cam lasat cu gurile cascate a fost panorama. Noroc cu baietii c-au reusit sa redea ceea ce se vede mai jos.
Si iata si-un 180 reusit de Marius, care prinde in acelasi cadrul si Buila cu Radita-Manzu in prim-plan si Dosul Pamantului cu vecinul sau, mult prea plin de mistere si ascunzisuri Narat
Cat despre vreme….a fost ca de basm! A-nceput sa fulguiasca inca din fata blocului si-a tot fulguit pana cand am intrat in Olanesti. Apoi s-a oprit. Da’ a-nceput din nou, mai tarziu…desi deasupra noastra a fost toata ziua un mare cerc de cer albastru. Si ningea asa de frumos incat imi tot indreptam fata spre cer ca sa simt cum fulgii imi ating obrajii. Apoi iar a-ncetat sa ninga si s-a luminat.
La intoarcere, de la inaltimea lor, fagii parca ne priveau cu mila ca suntem asa de mici si ca nici de data asta n-am ajuns acolo unde ne propuseseram cand am am plecat de-acasa.
.
Am iesit din sat cand soarele isi arunca ultimele raze peste casute si imprastia o lumina asa de calda si stralucitoare in pridvorul uneia dintre ele. Oooof! Cat imi doresc sa le vad reconstituite si consolidate!!!
La casuta cu pricina se pare ca proprietarul a gasit ceva resurse cat sa refaca tencuiala zidului din spate (desi....cu alte materiale decat lut si paie). Sper ca macar sa pastreze veranda si galbenul jucaus si cald al fatadei.
Am aflat si ca preferata mea a fost scoasa la vanzare. Sunt curioasa daca se va gasi cine s-o cumpere si daca se va multumi doar s-o consolideze si sa-i pastreze nealterata frumusetea sau....
Ne-am propus sa revenim mai la primavara, cand ziua va fi ceva mai lunga, da’ padurea inca neinfrunzita. E mult mai usor de detectat marcajul, care oricum a ramas doar pe-alocuri (practic doar cateva pe tot parcursul), da' tot ne-ajuta macar asa, de confirmare ca suntem pe calea cea buna.
In cel de-al doilea weekend, pentru ca vremea se anunta de-a dreptul minunata si ca aveam sarbatoriti alaturi de care am fost fericita sa ma aflu in asa moment si in asa loc, am plecat ceva mai departe (pana la limita cu Hunedoara). Si am avut parte de-un alt 180 care sa te lase mut (daaa, daaaa, inclusiv pe mine...): PM-ul in sedinta cu tot consiliul sau de ministri, la care evident ca era invitat si vecinul sau, Retezatul (cu totii gatiti in mantii albe), la picioarele caruia Tara Hategului se-nvaluise intr-o mare de nori. Pentru asta a meritat sa tai zapada destul de mare pe-alocuri....ca doar nu era sa am la mine rachetele....atata vreme cat ceilalti nu au si nu i-as fi putut ajuta nicicum la facut urme daca as fi "plutit" pe deasupra.
Oricum ei tot se mai afundau pe ici, pe colo in urmele facute de mine....
Ca sa nu ma zic si de molizii maaaari si albi printre care-am mers pan-am iesit in gol alpin si de ciripelile care te faceau sa te simti ca si cum ar fi fost primavara...
Lipsea doar glasul prelung al balabanului azer/duduk-ului armean...
ca numai Dumnezeu stie cine-a cantat primu' la acest instrument, care exprima atat de bine starea de transa in care intri practic cand stai si privesti cu nesat la ce ti se deschide-n fata...si-ai tot sta si n-ai mai pleca. Doar sa stai si sa privesti dintr-o parte-ntr-alta, cat pot sa cuprinda bratele tale deschise larg:
http://www.youtube.com/watch?v=lRtCcnRToxA
