In general, mie imi place sa vad fotografii din locurile pe care le vad altii. Macar fotografii. Pana in momentul cand voi ajunge si eu pe acolo in cazul in care chiar imi place ceea ce vad.
Link-urile astea duc, pe rand, la:
ziua de sambata cand am avut ca tema sa urcam trasee din Santinela
http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/LaCataratInPremieraPentruUnii#
tura din Cheile Cheii pana la intrarea pe brana (Brana Caprei)
http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/CeAuVazutOchiiNostriInCheileCheiiSiCeAuGasitBaietiiSusPeSantinela#
cel care ne-a vegheat indeaproape in tura din chei
http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/CelMaiBunPrietenAlOmului#
miercuri, 5 august 2009
luni, 3 august 2009
In Cheile Cheii, la catarat. A fost mai bine decat ma asteptam
Nu m-as fi gandit ca voi merge vreodata la catarat desi la Cheia e pliin cu trasee, dar eu mi-am cam facut un obicei sa merg la Cheia vara mai rar decat ajung iarna pe acolo (Si iata si cum se de intampla asa: link-ul asta poate ca va duce la fotografiile pe care Gabi le-a facut asta iarna cand ne-am dus in Chei. Mi-au placut fotografiile astea asa de mult incat le revedeam intr-un mod aproape compulsiv. Gasisem si un fond muzical....Loreena Mckenitt...o piesa numai cu harpa http://groups.yahoo.com/group/vanturarita/photos/album/413136579/pic/list ). Oricum sub Santinela doar noi eram, adica eu si prietenii mei bucuresteno-pitesteni impreuna cu care ma simt atat de myself. Si Emil. Ce-mi place cand oamenii care-mi plac ajung sa se cunoasca si se conecteaza oarecum!
Ce-i drept, vara aceasta a fost vara Buila. Asa ca daca ma gandesc mai bine, cataratul in premiera (unde altundeva decat la Cheia?!) a fost "cireasa de pe tort". Nici nu mai stiu numarul "taberelor lui Stoican" cum imi place sa le zic taberelor organizate de-a lungul celor doua doua luni de inceput de sezon cald pentru transportul materialelor si constructia refugiului din Curmatura Builei.
Apoi, la ultima tabara, duminica dupa seara de inaugurare, chiar daca nu ne-am trezit la cat ne propuseseram, tot am plecat la drum pe portiunea de creasta dupa care tanjeam in saptamanile din urma, in timp ce treceam peste Cacova si Piatra. De fapt, am ajuns doar pe cea mai inalta "gura de rechin" la 1885m cat are (asta imi inspira mie cele mai multe varfuri din Buila vazute din anumite unghiuri). Sufletelul meu spera la puzderia de bulbuci de anul trecut, dar din pacate, nu am gasit atat de multi. De intors, ne-am intors prin Dos, dupa un pic de jnepeneala, dar a fost fain. Iarna insa pe acolo e clar culoar de avalansa. Nimic nu poate creste mai ales pe mijlocul valcelului din cauza ca totul e carat la vale. Am avut ca parteneri de tura si oameni noi care se pare ca vor fi prezente de bun augur in viata mea.
Apoi am revenit la o saptamana parca (ma tot chema) si am trecut peste creasta pornind din Oale, coborand din Albu si oprindu-ne la Patrunsa vreo doua ceasuri la un ceai, in chilia lui Lavrentie. Am mers cam toata ziua ori cu norul deasupra noastra, ori prin nor de-a dreptul, dar tocmai asta a facut ca locurile sa fie si mai tainice. Poate ca la toamna, intr-o zi senina, voi ajunge din nou pe sus. Sper. Pe la 8 eram din nou la masina, pe care o lasaseram la Izvoru' Frumos, in poarta manastirii Pahomie. Nici nu am ajuns bine ca a si inceput sa ploua. Sa toarne!! Inca o data am constatat ca Doamne-Doamne ne iubeste.
Si ca sa fie treaba oabla, finalul de luna fu' de-a dreptul pur si simplu. Pentru ca, in definitiv, chiar a fost mai simplu decat ma asteptam. Pentru ca, tot in definitiv, e chestiune de maniera de abordare a situatiei. Dar eram cu Gabi si cu Alex. Nici nu se putea mai bine! Recunosc ca am facut asta tocmai pentru ca eram cu Gabi si cu Alex! Tema pentru noi, "pufarezii" sau "licuricii" (ca deja eram altceva decat "soarecii" dintr-o tura de drumetie) a insemnat mai intai Hornul Inghetat si apoi Mignon-ul. In orice caz, duminica, dupa ce am mai urcat partial Mignon-ul, doar pana unde am avut coarda intre maini, ma tot uitam in timp ce Alex si Emil urcau chiar pe fata dintre Mignon si 1 Mai si parca nu eram convinsa ca urcasem pana acolo. Ce sa mai spun la Hornul Inghetat, asteptand sa recupereze Emil buclele din Bastion (8 cica)! Ma tot gandeam: acolo am fost eu ieri?? In fine...hopul mare in ceea ma priveste a fost sa ma las in coarda. Acum cand deja am facut asta, cred ca o sa uit gandul asta: "Gata. Am urcat destul. Mi-ajunge." Pentru ca acum stiu ca Alex e atent si asigura si oricand imi pot aseza talpile pe stanca, imi intind picioarele si apoi pot sa cobor.
marți, 7 iulie 2009
luni, 6 iulie 2009
Discurs, panglica, sampanie: refugiul din Curmatura Builei
In lumina diminetii de duminica 
Despre ce vorbeam ieri: iata-l vazut din coborarea dinspre Albu...E frumos. E cel mai frumos refugiu din lume. Pentru mine. Si, ma gandesc, si pentru inimosii kogayoni, care din cei 2% de anul trecut au strans materiale si mesteri care sa ridice un loc primitor si cald pentru cei chemati sus, in Curmatura Builei, de frumusetea de brad si piatra. In ceea ce ma priveste, locul are foarte adanci semnificatii personale. Poate ca si de asta am dat orice alt plan deoparte si am fost acolo in fiecare tabara de transportat materiale. Vorba lui Bogdan: traversarea peste Cacova si Piatra o sa se cheme de-acum incolo (cel putin pentru noi) "drumul shitzei", numai ca, spre deosebire de drumul matasii, la faza asta noi suntem camilele....
Mai sunt de facut una-alta, dar important este ca intr-una din camere deja se poate sta. Dupa parerea mea, incap 12 oameni. Exista si masa (la fereastra - oblon) cu vedere spre Hornurile Popii.
Datorita prietenilor (Multumeeeeeeesc, Marius, Demis, Jacky si Mihaela!!!!!!!) am ajuns si la tabara de inaugurare. Ba chiar saracu' Marius a trebuit sa care si o sticla de sampanie (mai aveam o sticla prin camara), pe care am lasat-o in masina lui Jacky fara sa o mai bag la mine in rucsac. Stiam eu ca Marius n-o sa se supere si o sa ia si sticla aia... Deschiderea sticlei, cu toate efectele incluse, a facut-o Drinca ca doar era gatit: purta la gat cravata...cica de sezon (zicea el), adica avea pe ea un om de zapada.
Ce mai tura-vura....multumesc, kogayoni, pentru ca, in primul rand, datorita voua si lui "sefe" al vostru (cum ii zice tot Drinca lui Florin) se zareste printre brazi, pe ultimii cativa zeci de metri cand urci dinspre Bolovanul Matusii (din Dosul Builei, marcaj PG) cel mai frumos refugiu din lume. Pentru mine.
duminică, 28 iunie 2009
In ilustratii colorate, tura pe sub Negovanii Capatanilor
In urma cu...nu mai stiu cate saptamani sa fie (parca vreo 3)...de Rusalii era!!!, dorul parfumului usor dulce si discret al bujorului de munte m-a facut sa trec peste meciul de tenis intentionat de Firmi si sa i-l iau pe Demis intr-o tura in Capatanii (asa mi-a zis: ca i l-am luat pe Demis).
De unde, pe unde si pana unde scrie ceva mai jos asa ca nu revin cu vorbe, ci doar cu imagini, care desi foarte clare si ok la origine (au fost cele care mi-au placut cel mult din fotografiile lui Demis), cand le-am salvat, intr-un final, ca film, si-au pierdut din claritate. Dar asa, ca film, le vedeti in aproape 2 minute si jumatate doar. Si poate ca va vor face sa va doriti si voi sa fiti acolo. Ca doar de asta m-am muncit sa le pun la dispozitia tuturor.
De unde, pe unde si pana unde scrie ceva mai jos asa ca nu revin cu vorbe, ci doar cu imagini, care desi foarte clare si ok la origine (au fost cele care mi-au placut cel mult din fotografiile lui Demis), cand le-am salvat, intr-un final, ca film, si-au pierdut din claritate. Dar asa, ca film, le vedeti in aproape 2 minute si jumatate doar. Si poate ca va vor face sa va doriti si voi sa fiti acolo. Ca doar de asta m-am muncit sa le pun la dispozitia tuturor.
marți, 16 iunie 2009
Intalnirea cu un crin de munte (Lilium martagon)
Asa era sambata seara.
...duminica....
Imi place asa de mult cum se aud pronuntate de Florin Stoican unele denumiri stiintifice de flori ca le-am cam invatat pe de rost: cum ar fi asta, Lilium Martagon - crinul de padure (Leucojum vernum / ghioceii bogati imi place cel mai muuult de departe!!!). Chiar il intrebam pe Florin sambata dimineata pe unde am gasi crini. Cica pe la marginea padurii in functie de noroc. Si am avut noroc. De fapt, sunt eu vigilenta, ca doar de-aia mi-am luat alti ochelari din banii ce-i pregatisem pentru jacheta cu membrana Gore...
Weekend-ul asta am simtit marea placere sa vad ca refugiul din Curmatura Builei este deja ridicat. Mesterii sunt foarte ok. Chiar o prezenta foarte agreabila si cu simtul umorului. Am avut parte de mare atmosfera in acest weekend, cu ocazia celei de-a treia ture de transportat materiale peste Cacova si Piatra (de data asta, shitza ce-a mai ramas si scanduri). Cu atatia kogayoni printre noi, care au grup asa de fain sudat si unde veselia e la ea acasa, nici nu se putea altfel.
Foarte aproape de Poiana Scarisoara am gasit si multe manunchiri de garofita alba sau barba ungurului, cu al carei parfum vantul ne-a intampinat cand ne intorceam duminica din tura finala a weekend-ului. Si un soricel, care nu se prea sinchisea de mine si Marius. Isi vedea de treaba lui. Probabil ca deja au invatat ca acolo unde sunt oameni trebuie sa fie si ceva hrana pentru ei: sambata noaptea un alt soricel a rontait eugenii intr-o punga de celofan, ce fosnea intr-un mare fel! Se intampla in podul refugiului - troita, unde eu si Marius am preferat sa dormim, in lipsa chefului de a mai intinde cortul si unde cred ca este oricum mai cald.
Si cam asta. Florin zicea ca data viitoare sa fie si inaugurarea. Sa speram ca asa va fi...
P.S. Crinul e fotografiat de Marius. Mie mi-a fost lene sa-mi car tulumba...M-am pastrat pentru shitza si scanduri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)