"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



duminică, 21 octombrie 2012

Cu oameni de suflet, in locuri de suflet

Ma gandesc ca trebuie sa existe un fel e comunicare speciala intre adevaratii prieteni, intre oamenii carora le pasa cu adevarat unii de de altii. Cum oare altcumva se explica sa te sune prietenii cei mai de suflet in cele mai negre si de deriva si de disperare momente?
Sunt unii oameni din viata fiecaruia dintre noi, pe care nu-i vedem in fiecare zi...nici nu am putea sa-i vedem in fiecare zi...pentru ca nu locuiesc la 20 de minute distanta, ci la cel putin de 2-3 ori mai mult. Si cu toate acestea, in ultimul timp, de cel putin cateva ori, la capatul celalalt mi-a fost dat sa aud vocile unor oameni foarte dragi, pe care "cineva" de sus, i-a calauzit acolo unde era nevoie de ei. Asa si ieri, o zi fara planuri, fara socoteli pentru azi, duminica, sau in tot cazul fara socoteli de a petrece ziua in compania cuiva. Uitasem chiar si de promisa-mi ritualica iesire, in lumina clara si calda a unei zile de toamna, prin locurile foarte dragi, pentru care-am muncit atat - si nici pe departe atat de mult cat au muncit altii, desi sunt considerate de unii doar "Micul Crai".

Micul nostru Crai la ceas de toamna senina:
 Stogu', catarabil si el din cate stiu eu

 Dincolo de ape, Naratu' si unii Fagarasi
 Stana din Stevioara

 Poiana Piscu' cu Brazi, unde munciram anul trecut

Multumesc, Marius, pentru gandul tau cel bun! 

La multi ani, Nicu! Sa ramai asa cum esti acum si cum ai fost si inainte! Oricand avem nevoie de prezente asiguratoare, cu efecte balsamice, care sa ne ajute sa avem incredere in fortele proprii!

marți, 9 octombrie 2012

Din gasca mea de "pitici", episodul Foarfeca Naratului

Am si eu piticii mei...ca oricine, de altfel. Cu unul din acesti pitici (ca umbla-n gasca....sunt mai multi, da' ceea ce au ei in comun e ca sunt cu totii coltosi/stancosi macar pe ici-pe colo.....daca nu  se poate integral) am avut intalnire duminica trecuta, dupa ce am reusit sa am alaturi o echipa foarte draga..ca vorba aceea "Avem echipaaaa! Avem valoareeeeee!" Nu fu sa fie toata gasca mea de valceni consacrata pentru asemenea umblari, da' imi veni dintr-o data, zgaindu-ma la niscaiva poze din picasa, sa impartasesc destinatia si altcuiva, despre care am presupus ca ar putea fi interesat.
Si iata-ne cum, duminica dimi, ne-adunaram in Brezoi, la Tomi si Adela in curte, dezlegaram vreo doua porti, trecuram prin cateva livezi si hai la deal spre Foarfeca Naratului.

 Aceasta e, in opinia mea, cea mai reusita poza spre varf, din toate cele facute de noi toti, cati am fost acolo duminica. Nu e poza mea. E poza lui Luti Nedelea, da' stiu ca nu se supara daca o postez si eu aici.

Pana sus, in saua de sub varf, pieptis urcusul, da' am urcat cat de cat intr-un ritm bunicel.
Imediat din sa, urcarea spre varf arata cam asa:

Dupa intoarcerea in sa a celor ce au si zbughit-o spre varf  de cum au ajuns, ne-am indreptat spre capatul opus al crestei, adica spre Poiana lui Pavel, luand-o cand pe sus, pe de-a dreptul,
cand pe la baza....pana am ajuns intr-o sa (dupa un punct de belvedere, ce ne-a oferit panorama urmatoare,
si inca o sa), de unde ne-am gandit ca e ok sa ne lasam la vale, la cum arata ceea ce vedeam de sus. Sa nu credeti ca am urmat o poteca anume. Nuuuu. Doar urmele lasate de suratele capre, in stratul de frunze adunat catre vale si care insemna ca pe acolo se indreapta ele spre izvorasul din apropierea Poienii lui Pavel (ipoteza mea la acel moment...). Alta sursa de apa mai pe sus nu stiu sa fie - alta decat paraul Daneasa, da' acesta e mult mai jos, iar sensul nostru de deplasare de-a lungul culmii/crestei trebuia sa fie tot spre Poiana lui Pavel. Oricum, pana-n saua cu pricina, nu cred ca am fi putut ajunge intregi daca ne-am fi lasat pe vreunul din toboganele ce coborau din culmea presarata la tot pasul cu colti de stanca, mai maaari sau mai mici.
Curiosi sa vedem daca am nimerit valea de obarsie a Danesei sau suntem pe...alta vale...desi cred ca n-aveam pe care alta sa ne aflam, am inceput sa coboram in vartejul verde al padurii de fag,
care ne-a ospatat din plin cu jir din cel mai bun! Evident ca ne-am burdusit si buzunarele cu asa bunatate. Eu, cel putin...
Dupa un timp de coborare, incepe sa se prefigureze si valea, la dreapta de cum coboram noi, iar in oarece interval de timp devine din ce in ce mai clara o poteca, care urmeaza firul sec al paraului si ne scoate intr-o poiana larga, de unde incep sa ne iasa in cale...nuci..multi nuci. Alt prilej de cautare-n iarba si-n frunze-a tanin frumos mirositoare.
Si...DA: chiar am coborat pe Daneasa.
Mai apoi, la Tomi si Adela, care erau deja acasa dupa dus-intorsul pana pe Foarfeca si inapoi, ne asteptau mese intinse, cu muuulte bucate alese (inclusiv cel mai bun cozonac mancat in ultima vreme) si portii maaari de ras cu gura pana la urechi.
Si ca sa termin cum am inceput, adica cu o poza de-a lui Luti, iata-i si pe ei, in urcarea spre varf:
Trebuie sa revenim prin Foarfeca Naratului...acum ca stim de unde ne incepem urcarea si pe unde, cam cat timp ne-ar lua si coborarea, cam cat tine creasta...ca sa ne clarificam cu totul traseul.

Multumesc dragilor mei prieteni si mai vechi si mai noi ca au raspuns chemarii mele! Sper ca a fost o turicea frumoasa pentru toata lumea!
Multumim mult gazdelor si Mirelei pentru cozonacul ce nu are egal, din punctul meu de vedere!

miercuri, 3 octombrie 2012

Sub Parang, in jos, pe un mal frumos

Cu exceptia Calcescului, vazusem lacurile glaciare ale Paragului numai de sus, desi imi doream de ceva vreme sa purcedem doua-trei zile la cabana Groapa Seaca si sa o luam in sus, intr-o zi spre-o caldare, a doua zi spre alta si tot asa..pana am fi ajuns prin toate.
N-a fost sa fie doua-trei zile, ci numai o zi si numai o caldare si...jumatate (a doua vazuta doar de sus, din culmea Slivei), cu trezire dis-de-dimineata si plecare spre Groapa Seaca - via Voineasa.
Cam pe la 9 ne-am si pornit de la masini si dupa o ora ajunseseram la Refugiul Agatat, unde nu ne-am oprit, ci am mers mai departe spre cele trei lacuri. Mi-a fost drag sa revad padurea de brad de pana la refugiu. De-acolo am continuat pe poteca taiata printre jnepeni, care ne-a scos intr-un plai numai bun de incins un joc de-a orice, da' echipa mare sa fie. Ar merge si de-un badminton, la o adica.
Undeva la dreapta se ridica culmea Slivei, ascunsa privirii de-o culme mai mica, de unde odata ajuns sus e foarte vizibila poteca ce urca in Slivei. Numai ca noi nu o luaram pe poteca, ci ne duseram de-a dreptul...ca asa vrusera baietii, gandindu-se ca pot si eu. Asa ca am luat-o in sensul opus potecii, care-ar fi dus undeva spre capatul din vale al culmii, ceea ce ar fi presupus mai mult de mers si mai mult  timp de asteptare pentru ceilalti, cu care urma sa ne intalnm jos, pe malul lacului Zanoaga Stanei. De sus, din Slivei mai e foarte putin de mers pana la intalnirea cu marcajul ce se intinde dintr-un capat in celalalt pe culmea principala (BR), iar de-acolo in mai putin de trei sferturi de ora, am ajuns pe Parangul Mare.
Noi am mai lungit-o nitel, trecand si pe celalalt versant al Slivei pentru a putea vedea si lacurile glaciare de dincolo de ea. Asa cum o vedeam de sus, mi-a placut foarte mult o poienita verde-verde si rotunda, ce gazduia si-o stana, unde cred ca mi-ar placea sa ajung candva, fie la ceas de toamna tarzie, fie intr-o zi de iarna cu muuuulta zapada. Nu m-am uitat inca pe harta, da' cred ca unul din traseele ce pleaca din traseul nostru (PR) la foarte scurt timp dupa intrarea din sosea, marcat fie cu CG, fie cu CR, trebuie sa duca si acolo.

Coborarea din Saua Gruiului ne-a dus mai intai pe malul lacului Mandra, unde-as reveni oricand si-as sta asaaaa, cel putin cateva ore bune, apoi spre rotundul Rosiile si, in final, la Zanoaga Stanei, unde ne-am intalnit cu ceilalti, care inca mai culegeau afine si merisoare.

Cam asta cu circuitul zilei de sambata. Pentru data viitoare, baietii au venit deja cu o alta idee de urcare. Si mai de-a dreptul.

Cat despre sensul traseului parcus de noi, ma gandesc ca ar fi recomandata parcurgerea in sensul invers. Unora s-ar putea sa nu le placa sa coboare din Saua Gruiului spre lacuri. De altfel, si marcajul e mult mai des si vizibil in urcare decat in coborare, iar poteca ce urmareste culmea Slivei e evidenta, la desprinderea din culmea principala. Acuma stim.