Din gasca mea de "pitici", episodul Foarfeca Naratului

Am si eu piticii mei...ca oricine, de altfel. Cu unul din acesti pitici (ca umbla-n gasca....sunt mai multi, da' ceea ce au ei in comun e ca sunt cu totii coltosi/stancosi macar pe ici-pe colo.....daca nu  se poate integral) am avut intalnire duminica trecuta, dupa ce am reusit sa am alaturi o echipa foarte draga..ca vorba aceea "Avem echipaaaa! Avem valoareeeeee!" Nu fu sa fie toata gasca mea de valceni consacrata pentru asemenea umblari, da' imi veni dintr-o data, zgaindu-ma la niscaiva poze din picasa, sa impartasesc destinatia si altcuiva, despre care am presupus ca ar putea fi interesat.

Si iata-ne cum, duminica dimi, ne-adunaram in Brezoi, la Tomi si Adela in curte, dezlegaram vreo doua porti, trecuram prin cateva livezi si hai la deal spre Foarfeca Naratului.

 Aceasta e, in opinia mea, cea mai reusita poza spre varf, din toate cele facute de noi toti, cati am fost acolo duminica. Nu e poza mea. E poza lui Luti Nedelea, da' stiu ca nu se supara daca o postez si eu aici.

Pana sus, in saua de sub varf, pieptis urcusul, da' am urcat cat de cat intr-un ritm bunicel.
Imediat din sa, urcarea spre varf arata cam asa:

Dupa intoarcerea in sa a celor ce au si zbughit-o spre varf  de cum au ajuns, ne-am indreptat spre capatul opus al crestei, adica spre Poiana lui Pavel, luand-o cand pe sus, pe de-a dreptul,

cand pe la baza....pana am ajuns intr-o sa (dupa un punct de belvedere, ce ne-a oferit panorama urmatoare,

si inca o sa), de unde ne-am gandit ca e ok sa ne lasam la vale, la cum arata ceea ce vedeam de sus. Sa nu credeti ca am urmat o poteca anume. Nuuuu. Doar urmele lasate de suratele capre, in stratul de frunze adunat catre vale si care insemna ca pe acolo se indreapta ele spre izvorasul din apropierea Poienii lui Pavel (ipoteza mea la acel moment...). Alta sursa de apa mai pe sus nu stiu sa fie - alta decat paraul Daneasa, da' acesta e mult mai jos, iar sensul nostru de deplasare de-a lungul culmii/crestei trebuia sa fie tot spre Poiana lui Pavel. Oricum, pana-n saua cu pricina, nu cred ca am fi putut ajunge intregi daca ne-am fi lasat pe vreunul din toboganele ce coborau din culmea presarata la tot pasul cu colti de stanca, mai maaari sau mai mici.
Curiosi sa vedem daca am nimerit valea de obarsie a Danesei sau suntem pe...alta vale...desi cred ca n-aveam pe care alta sa ne aflam, am inceput sa coboram in vartejul verde al padurii de fag,

care ne-a ospatat din plin cu jir din cel mai bun! Evident ca ne-am burdusit si buzunarele cu asa bunatate. Eu, cel putin...

Dupa un timp de coborare, incepe sa se prefigureze si valea, la dreapta de cum coboram noi, iar in oarece interval de timp devine din ce in ce mai clara o poteca, care urmeaza firul sec al paraului si ne scoate intr-o poiana larga, de unde incep sa ne iasa in cale...nuci..multi nuci. Alt prilej de cautare-n iarba si-n frunze-a tanin frumos mirositoare.

Si...DA: chiar am coborat pe Daneasa.

Mai apoi, la Tomi si Adela, care erau deja acasa dupa dus-intorsul pana pe Foarfeca si inapoi, ne asteptau mese intinse, cu muuulte bucate alese (inclusiv cel mai bun cozonac mancat in ultima vreme) si portii maaari de ras cu gura pana la urechi.
Si ca sa termin cum am inceput, adica cu o poza de-a lui Luti, iata-i si pe ei, in urcarea spre varf:

Trebuie sa revenim prin Foarfeca Naratului...acum ca stim de unde ne incepem urcarea si pe unde, cam cat timp ne-ar lua si coborarea, cam cat tine creasta...ca sa ne clarificam cu totul traseul.

Multumesc dragilor mei prieteni si mai vechi si mai noi ca au raspuns chemarii mele! Sper ca a fost o turicea frumoasa pentru toata lumea!

Multumim mult gazdelor si Mirelei pentru cozonacul ce nu are egal, din punctul meu de vedere!