In livezile-nnegrite ale satucului Comanca am mai gasit sambata cateva mere, al caror gust a fost asa de....mmmm, mancandu-le imediat ce le-am dat jos din pom.
Cred ca mi se face dor sa revin, o data la oarece timp, pe ulicioarele din Comanca pentru a regasi macar un pic din sentimentul de siguranta trait la tara, la bunici, in vacante (desi era un sat de la campie, dar viata era organizata, mai ales iarna, cam la fel...), sentiment datorat mai ales bunicului meu.
Pe-o vreme asa cum a fost cea de sambata, bunicul ne cobora din pod mere tinute la pastrare intr-o lada de lemn si ni le punea la copt pe plita, ne fierbea boabe de porumb, bunica ne cocea lipii, iar spre seara bunicul ne spunea cate-o poveste. Ii placea mai mult decat oricare alta, una cu Afin si Dafin, doi frati de cruce.
Imi tot revin in minte, in ultimul timp, serile de-odinioara, cu vocea lui depanand povestea asta, la lumina lampii cu petrol, care arunca tot felul de umbre pe peretii imbracati cu scoarte de lana (curentul electric era "luat", adica intrerupt din motive de economie).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu