Marea "dumireala"

"Stai mai aplecata cu tot corpul in fata! Vezi ca stai prea pe spate!"...."Tine-o-ntins, n-o-nchide inca!"....."Foloseste betele!".....

Am cam inceput si eu sa ma dumiresc cum e (si) cu schiul. Asta datorita prietenilor, in primul rand, da' si locului, un loc d-acisilea, de la noi (desi cei mai apoape si deci cei mai in avantaj sunt petrosanenii, iar noi abia pe locul 2, dupa care cred ca sibienii...) si anume partia Mioarele din Masivul Latoritei, aflata in imediata vecinatate a lacului Vidra si cu acces direct din DN 7A, Brezoi - Petrosani. Proiectul e unul mai larg si presupune un intreg domeniu schiabil, care sa se intinda si in Latoritei si in Parang si sa lege cumva zona asta cu Ranca (pe schita apare o partie si pe fata nordica a varfului Papusa, aflat in imediata vecinatate a Transalpinei), da' deocamdata avem doar asta: un evantai de partii cu vedere la lacul Vidra: una rosie, in jumatatea inferioara, printre brazi, ce coboara de la statia intermediara a gondolei (si care face si o mica bucla neagra, ca alternativa la o bucata de rosie), iar de la intermediara in sus, inca doua teleski-uri (partii albastre). Capatul de sus al gondolei e vecin cu inca o instalatie, da' de data asta un telescaun, care urca de la baza inca unei partii albastre. Iaca olecuta de informatii si aici: http://www.transalpina.biz/ski_vidra.html

Da' site-ul oficial parca era altul...Ia sa vedem daca-l gasim...Ahaaa! Am mai gasit un site http://www.skividra.ro/, da' parca, totusi, era altul cel anuntat pe facebook acu' ceva vreme-n urma. In fine...Cred ca e suficient...

Treburile nu sunt chiar finalizate, mai ales in zona de acces, da ' sa speram ca lucrurile se vor derula spre bine si ca in sezonul urmator va fi ca la carte! Si sper sa se lucreze cu succes si la drum! Oare cand vor inceta taierile din zona??? Unii chiar nu se satura niciodata? Ce-o sa mai respiram daca taie-n continuare in ritmul asta? Banii nu sunt de..respirat.

Eu care, de fiecare data cand invat ceva...mai ales in materie de exercitiu fizic, inainte de a ma apuca am un singur gand in minte, si anume "Io nu pot", am cam tras de timp...pana la prima ancorare pe teleski, tot facandu-mi de lucru pe langa prietenii impreuna cu care eram. Nici macar nu a fost asa o iesire anume la ski...Intr-un fel a fost...cu treaba, treaba a prietenilor mei (a se vedea https://ro-ro.facebook.com/skateworld.ro/page_map), adica o testare de ski-uri si snowboard-uri K2, operatiune cu mare succes la public, chiar si in ciuda ploii de azi....Ca sus azi a plouat din nou, de parca nu a fost suficienta ploaia de ieri dimineata, care ne-a lasat cu gura cascata dupa zilele trecute, cand a nins de nu se mai oprea....Dadea vineri cu niste fulgi de pareau pene, nu alta!! Iar sambata dimineata sa ploua!!! Ce ti-e si cu vremea asta!! Vazand cat a nins in zilele de dinainte, nici prin gand nu mi-a trecut sa vad ce zice prognoza (Scuzati!...prognozul....prietenii stiu de ce...)

Da'-n ciuda ploii mi se facuse azi o pofta de schiat, mai ales ca-mi mergeau treburile din ce in ce mai bine....sau poate ca, de fapt, schijele de ploaie ce-mi veneau in fata la urcare si vantul si ceata de sus erau un fel de motoras pentru mine....ca deh! n-am mai ":prins" de mult o tura cu asa vreme si se pare ca mi-era cam dor...Deh! Fiecare cu piticul lui!! Si nici macar n-aveam jacheta de la Marmot pe mine...deci eram si din ce in ce mai uda....pana la bluza de corp, intr-un final....

Da' una peste alta a fost un weekend foarte frumos, datorita si locului (sus de tot se deschide o foarte frumoasa panorama a muntilor Latoritei si ceva Parang - si culmile inzapezite invecinate cu nori vinetii si zdrentuiti mi-au placut dintotdeauna...adica de cand umblu prin munti, iar coborarea se face avand lacul Vidra-n fata si ceva din muntii Lotrului), dar mai ales oamenilor buni si frumosi impreuna cu care nu mai petrecusem doua zile incheiate de cam multisor si gazdelor noastre, adica Salvamont Valcea. Si asta nu e tot! Surpriza neplacuta cu vremea a fost contrabalansata de una placuta: am revazut alti prieteni foarte dragi, despre care nici nu stiam ca vor fi acolo. Cred ca Doamne-Doamne merita multumiri pentru toti oamenii buni si frumosi pe care mi-i scoate-n cale.

Marile concerte ale lumii

Nu stiu care e legatura dintre concertul nr. 5 pentru pian al lui Rachmaninov (pe care-l si ascult acuma...in timp ce ma joc cu tastele) si cel mai grandios concert live pe care mi-a fost dat sa-l ascult in ultimul timp (cel putin) - si anume cel de duminica dimineata, la trezirea in cea mai relaxanta poiana in care-am ajuns de ceva vreme incoace (pentru care-i datoram Ralucai multe, multe multumiri), dar in mintea mea trebuie sa fie o legatura - atata vreme cat ascultand concertul mai sus precizat, mi-am amintit instant de trilurile aproape ca....multicolore (dac-ar fi sa asociem culorile cu sunete), ceea ce m-a facut sa scriu acisilea cateva randuri despre asta...in speranta ca s-o gasi cine sa citeasca si sa devina mai atent la ciripeli si trilureli si chiar sa inceapa sa gaseasca o mare bucurie in a le asculta. Din pacate, nu cred c-am fi avut cu ce sa inregistram....dac-am fi fost in stare sa iesim din sacii de dormit si din starea de plutire si de joy in care cred ca ne aflam toti cand corul si-a deschis stagiunea si ne-a trecut in revista repertoriul.

Ciudat (sau poate ca nu....), coincidenta sau cine stie ce...e ca fix la intoarcerea din tura de saptamana trecuta,  nu mai demult, le ziceam prietenilor mei ca trilurile cele mai frumoase pe care le-am ascultat vreodata s-au petrecut....ghici unde?...in Bucuresti!...cu ocazia unor nopti ale muzeelor, o data in Parcul Carol, langa Muzeul Tehnicii, iar anul trecut, in (deja) paduricea din fata Bibliotecii Nationale (celei noi)....Nici nu mai stiu cum de mi-am amintit de ele... Ce-i drept, si de data asta Bucurestiul a fost in traiectoria mea catre poiana minunata, peste care sambata noaptea curgea asa o luna frumoasa si stralucitoare si dadea o lucire argintie peretilor (de altfel, alb-galbui, la lumina zilei), pe care ne jucaseram in timpul zilei si apoi si a doua zi. Deci in topul meu, locul I e ocupat acum de alt moment muzical.

In rest....sper sa fi iesit delicioasa mancarica de urzici, culese inainte de plecare, cu mainile goale. Oricum buricele degetelor erau deja "curentate: asa ca nici n-am simtit mare lucru. Desi sunt mare amatoare de asemenea mancaruri (chiar cu o zi in urma savurasem o salata de leurda la casoleta, adusa de acasa), de data asta am zis pas. Urma o zi incarcata cu altele decat timp pentru gatit si ar fi fost pacat de ele sa se ofileasca inainte de a ajunge in oala.

Ca mostra despre ce scrisei acisilea, iata niste link-uri, la care eu recurg uneori in clipe de profunda catraneala (s-a-ntamplat sa mearga mai bine decat Mozart...sau Rammstein): https://www.youtube.com/watch?v=9CL77xgPyKM sau http://www.youtube.com/watch?v=FoUxS2u247A

Enjoy!

In sfarsit, am tras Piatra de coada!!!

"Sus pe crestele abrupte, unde vulturu-i stapan/ Urca vanatori de munte, peste culmi taindu-si drum.....

.........................................................................

Le saruta fruntea norii, brazii-n urma lor pasesc......

...............................................................................

HEI! Urca vanatori de munte aavaantaat, urca vanatori de munte AAVAANTAAT!!!"

Uneori, unele locuri, cu toata frumusetea lor (intrinseca) sunt doar fundalul unor prietenii frumoase si ocazia ca oamenii buni sa se adune si sa imparta ceva unii cu altii, cantand, cantand si iar cantand, razand - obligatoriu reteta e cu mult ras - ba povestind una, alta, mancand impreuna (anterior si gatind pentru...."ocazia prilejului"). Plus discutii despre ultimul racnet in materie de cosmetica si chestii d-astea (din pudoare, mai fiind si "bulgaras de aur" nu pot fi mai...specifica).

Care sa fie locurile de pe aici demne de a mobiliza oameni a caror "normalitate" e Craiul? Pai care-ar putea fi? Sa zicem..Buila...da' s-a bifat mai demult. Sa zicem si ...sora ei, Piatra Tarnovului (un pitic tare vechi de-al  meu, da' pentru care nu s-a gasit pana acum....nicio ocazie). E-adevarat ca 1 Decembrie petrecut-am in acele locuri, sub Piatra, da' in afara c-am luat-o un pic in sus pe un valcel inierbat, care e posibil sa ne fi scos intr-unul din locurile de legatura dintre cele trei sectoare cele mai inalte...nu am avut parte de mai mult.

Si-acum era sa fie cat-pe-aci sa repet experienta Negoiu (nici din prima, nici din a doua...) pen'ca ziua de sambata a inceput cu surprize dintre cele mai.bolovanoase (ceva destul de des intalnit - ce-i drept - pentru valea Latoritei, da' nu asaaa.....una-doua, ci o gramada intreaga!) si dintre cele mai "iubite" de umblatorii in bocanci (mai ales de iarna): kilometri de drum inca purtator de asfalt. Asa ca mai bine de-o ora din timpul dedicat pentru haladuit pe sus s-a dus. Si a continuat cu...ceea ce urmeaza.

In fine...ajungem noi la canton, viram stanga, urcam ce urcam, zapada minunat de buna pana...BANG! pe masura ce padurea se rarea, si zapada se-nmuia, iar in zona de sub saua cheala dintre saua Pietrei si saua Gropita, cea sub care s-a taiat la ras: de-a dreptul chin si durere - lupta mare cu zapada, care parca voia sa ne-nghita, nu alta!

In fine...ajungem sus in sa, langa stalpul cel nou, care nu ne spune cum se cheama locul (sau acolo o fi Saua Gropita, desi parca era mai spre Saua Negovanu?), da' ne spune cat mai avem pana la stanele din Tarnovu Mic (ceea ce stiam, da' pe uscat) si pana-n Saua Negovanu si ne zice ca traseul urcat de noi ar fi marcat cu PG, ceea n-am vazut deloc nici acum, nici data trecuta.

Viram din nou stanga, mergem ce mergem, traversam cateva urme de avalanse venite de sus (da' ma asteptam sa gasim zapada pornita de sus), mai avem niste reprize de hopa-sus din zapada si ajungem la stane si la refugiul cel nou, din zid. Da' intervalul de timp necesar sa ne facem drum prin zapada pana la stane a insemnat dublul celui estimat. Adicalea, eu estimasem c-am avea nevoie de 3 ore de la cantonul Borogeana Ragaliei pana la stane.

Cum orele erau trecute, ne-am lansat intr-un exercitiu de gospodarire, dupa care ne-am asezat la taifas asezonat cu ceva de-ale gurii, ceea ce-am repetat duminica dimineata, pen'ca la trezire...vremea ne-a oferit inc-o surpriza: in loc de doar soare - asa cum prognoza accuweather: soarele se incardasise cu niscaiva fuioare de nor, care dadeau in noi cu fulgi pe post de confetti sau, mai pe scurt, ningea cu soare si fulgii straluceau de mama-mama! Si mai pe scurt: atmosfera era stralucitoare, da' pentru noi nu insemna cine stie ce compensare pen'ca valatucii aia de nor invaluiau Piatra, incet, dar sigur. Ooof!! (mi-am zis).

Aaaaa...nu v-am spus de refugiu (de fapt, doar de incaperea din mijloc, care e singura deschisa pe timpul iernii): a fost botezat sau rebotezat...ca nu stiu dac-a primit vreun nume pana acum: FRIGIDERUL. Ca deh! Vorba aceea: da-i, Doamne, romanului mintea cea de pe urma: am fi avut alternativa, poate un pic mai....blanda, da' mi-a trecut prin minte abia duminica dimi'. La capitolul Detalii tehnice: ar avea patru priciuri (cate doua suprapuse, da' scanduri sunt suficiente doar pentru doua). Deci are doar doua priciuri, pe care pot sa incapa cate doi oameni. Si atat. Usa nu se poate inchide. Da' am avut ce folosi ca proptea pentru a o tine inchisa pe timpul noptii: un bustean. Si mai e ceva: are si matura.

Duminica, pe la pranz, ne-am strans carabalacul si-am pornit-o inapoi pe sub Piatra, cu gandul (eu) ca se repeta experienta Negoiu si Fratostreanu (unde tot din motiv de ninsoare/zapada n-am ajuns nici prima, nici a doua oara). Numai ca..parca zapada era mai buna decat sambata - ne tinea si acolo unde cu o zi inainte ne afundaseram, plus ca albastrul cerului incepea sa se arate la fata. Eeeee..si dintr-o data, de la nivelul de management al triulei a venit un comunicat: urcam pe Piatra. Zis si facut! Am pornit light din dreptul placutei care anunta ca pana la Ciunget prin Piatra Tarnovului ai nevoie de doar 4 ore!!! Mai sa fie!! Evident ca am luat-o din loc dupa ce ne-am pus coltarii. Deci echipati cu coltari si piolet si avand la noi si cordelina, in caz de..ceva. Cum orele erau cate erau si pan'la capitala drumul era lung, ne-am multumit (momentan) si doar cu Coada Pietrei, dupa care ne-am intors si am luat-o la vale.

Restul e...muzica la caseta...Margareta Paslaru, Marina Voica, Marina Scupra, Angela Similea, Stela Enache, Mirabela Dauer....Dormeau pe-o frunza doua stele, ca doua inimi de argint / Iar eu visam ca sunt cu tine, ca te sarut, ca te alint....

Marius, o dedicatie pentru tine: http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/corul-armatei-si-fanfara-marsul-vanatorilor-de-mun 

Si asta nu e tot. Muuuuuuulteeee multumiri pentru tura! Sa fiu acolo sus, pe Coada Pietrei mi-a oferit cea mai frumoasa priveliste pe care mi-a fost dat s-o vad, in ultimul timp.

P.S. Dac-ai fi mancat si tu salata de naut si macaroane, totul ar fi fost PERFECT! Hotarat lucru! Data viitoare schimb meniul! Nu se mai poate asa ceva!

Multumirile pentru poze se impart intre Lili, care le-a facut, si Marius, care le-a trimis. Din efortul lor conjugat, plus selectia mea obisnuita de +/- 10 poze, iata si pozele care sa dubleze povestirea de mai sus:

Stanele din poiana de sub Tarnovu' Mic

Refugiul cel nou (din zid, plus ca are si podea de ciment)

Piatra Tarnovului, asa cum se vede din poiana

Coada Pietrei

Restul masivului, asa cum se vede din Coada Pietrei

Lasa doar urmele pasilor...

Privind in urma cu jind...de jos, din drumul de pe valea Latoritei, de langa vechiul canton

 

Ghiocei - doar dincolo de garduri, Poiana lui Pavel dincolo de inc-o ora de mers

Pentru noi, traitorii pe-acisilea, lumea inalta din zonele acestea e locul nostru de joaca si ne-ar placea sa cunoastem toate cotloanele si orice coltisor! Iar lumea tainica a Naratului (asta imi inspira invariabil, de fiecare data cand ajung prin Naratu'....ca e tainica...de parca as fi pe cale sa descopar un mister) pe mine, cel putin, ma atrage ca un magnet. Si cu toate acestea, din pacate nu am ajuns de prea multe ori. In cei 8 ani de cand m-am intors cred ca am ajuns de vreo 5-6 ori.  Cu tura de azi cu tot....daca socotesc corect, fara sa fi uitat ceva.

Mai aveam un prilej in plus sa mergem cam pe-acuma-n zona...Stiam eu (vazusem chiar si poze - si ultimele nu mai demult de-aseara) ca pe Daneasa sunt ghiocei multi. Or fi, da' ochii nostri i-au ratat... 

Inca un motiv de-n plus e ca pantele de mai sus de parau si apoi continuarea pe culme inseamna niste inclinatii..considerabile. Si e de preferat sa urci si, mai ales, sa le cobori prin zapada. Macar in zapada, chiar si intarita, infigi calcaiul si cobori lejer, da' pe frunze, la unghiul ala....nu se stie unde te-ai putea opri.

De la confluenta celor doua paraie (Daneasa si un afluent de-al sau), tinand un pic spre paraul din stanga, pe culmea dintre paraie se poate zari o poteca ce urca ea ce urca si apoi o tine la dreapta pana ajunge intr-o sa, loc unde apare si primul marcaj (BR - asa cum poate fi vazut pe harta lui Nae Popescu: http://www.profudegeogra.eu/harta-turistica-a-muntilor-capatanii-builacarpatii-meridionali?dur=536)

Marcajul ne indica chiar ca e de ocolit pe la sud (prin stanga) portiunea cu tancuri stancoase de deasupra. Si cum aveam un foarte bun motiv sa fim cuminti (Stiti povestea cu ulciorul, nu-i asa?), asta am si facut. Apoi am urcat din nou intr-o alta sa, imediat dupa portiunea cu tancuri, fix in dreptul unui fag, ce inca mai poarta si marcajul si sagetile care te indruma fie in jos, fie la stanga, in functie de unde vii.

Si-am urcat noi in formatiune completa la inceput, apoi doar jumate' pana s-au facut niste ceasuri si, dupa cum ne-a fost conventia, la orele trecute fix am facut cale intoarsa desi...cred ca mai aveam doar vreun ceas pana in Poiana lui Pavel (dupa ceea ce credeam noi....ca e prima data cand am vrut sa ajungem in poiana pe varianta Daneasa...da' calculele cred ca sunt corecte...daca nu chiar prea severe). Buuun si pana unde am ajuns! Doar urmele noastre si urme de jivine in portiunea cea mai de sus....

Asa cum spuneam, lumea Naratului e tainica si putin umblata, pantele sunt abrupte sau, in tot cazul destul de inclinate. E de preferat urcarea aceasta pe la nord din mai multe motive: inca e zapada (chiar mare sus...si inca intarita), ceea ce ajuta (parerea mea), iar vara....c'est-une merveille in comparatie cu "consacrata" varianta ce pleaca din valea Lotrisorului (si urca pe sud, ceea ce inseamna rauri, rauri de transpiratie...ca sa nu mai zic de caldura sufocanta....). Si e frumos. Mai ales toamna, cand se mai racoreste afara, e de parcurs toata culmea dintre Foarfeca Naratului si Sturii lui Pavel (presupunand ca tancurile acelea stancoase pe sub care am trecut azi sunt Sturii lui Pavel). Culmea e ingusta, presarata cu tancuri stancoase cu sau fara pini - unele de ocolit - cel putin de unii ca noi, neechipati pentru asa ceva, dar ofera cateva locuri minunate de belvedere spre Olt si Cozia, pe de o parte,



Fagaras si Lotrului, pe de cealalta parte,

cu conditia sa nu vreti prea multe poze panoramice....Asta nu se prea poate....ca prim-planul e "ocupat" de ramuri, crengi si truchiuri ce se inalta la cer si vor lumina.



Vom reveni la Brezoi. Cam intr-o luna vor inflori si dediteii...:)

P.S. Autorul pozelor: Florin  - http://naturapasiune.blogspot.ro/

 

La casuta din povesti

Despre casuta din povesti mai citisem recent pe Facebook (cred) nu mai stiu la cine (s-ar putea sa fi fost la vreun Albatros - ca au fost si ei recent acolo), da' nu mi-a trecut prin minte ca voi si ajunge acolo - si asta chiar curand. Si-aproape ca ad-hoc, dupa cateva zile de intentie de a merge in Fagaras, urmate de-o juma' de zi de planuri de a sta cu cortul la Curmatura. Sambata dimineata, comunicatul catre tara a fost ca mergem in Ciucas, la casuta din povesti.

Pentru casuta din povesti, multumiri C.T.A. Ciucas (http://www.ciucas.org/refugii/)! Pentru clatite (desi au avut nevoie de un mic upgrade si-un om care sa stea la aragaz), multumiri lui Fane!

Pentru fotografiile urmatoare multumiri, Marius si Lili!

Vremea-n Ciucas fu dupa cum (nu) se vede... 

 ....asa ca, dupa ce-am facutara cale-ntoarsa de la bifurcatia traseelor marcate cu BR si CR (primul spre varf, al doilea spre Saua Tigailor), ne-am intors la casuta, unde ne astepta chiar si soarele!! Acolo se ascunsese carevasazica!!

Si cand ma gandesc ce vreme "am prins" data trecuta cand am ajuns in Ciucas: http://pentruprieteniimei.blogspot.ro/2012/03/3xciucas.html

Da' va fi mai bine data viitoare...cand va fi! Speram!

Stati ca in padurea de argint oamenii au suflet nepretuit?

Senzatia de culcuseala pe care ne-o dau crengile acestea incarcate cu zapada (mai ales proaspat ninsa) a fost ceea ce ne-a facut sa pornim la drum ieri, duminica, chiar daca ziua anterioara fusese o zi plina si chiar si-n ciuda incidentului petrecut la drum cu prea-incercatul Jimny.

Asa ca plecaram totusi la drum spre meleagurile natale ale prietenului nostru, nea' Ionica sau domnu' Ionica, in functie de cum ii spunem fiecare, ca pentru o plimbare de-o zi de duminica petrecuta impreuna cu oameni dragi si foooarte simpatici.

Am lasat masina in satul Obrocesti (comuna Stroesti) si am luat-o la deal, pe-o potecuta serpuita printre siroirile din Obrocesti, aflate la o distanta de cam 5 km de mai cunoscutele siroiri de la Slatioara, declarate, inca din 2000, rezervatie naturala (a se vedea si aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Piramidele_de_la_Sl%C4%83tioara).

Am ajuns pe culmea dealului, iar acolo padurea ne-a imbratisat si ne-a cocolosit  si ne-a mangaiat cum stie ea mai bine. Se si primenise in straie tesute cu fir de borangic.Si ne depana soptit povestea fulgilor de nea, care ne "clincheneau" pe vestminte si povestea omatului deja asternut, atat de pufos incat mie, cel putin, in momentul in care talpa intra in el, imi suna ca torsul unui motan...Ne-am indreptat apoi spre locul unde in urma cu multi ani, topografii militari au montat o borna din care a ramas doar temelia de beton si care ne indica ca am ajuns in punctul cel mai de sus al Magurei Slatioarei.

Stiati ca dealul cel mai inalt din tara, aflat in zona subcarpatica, e Magura Slatioarei (716m)? Si mai stiati ca in Magura traiesc oameni, care desi au casa si multi metri patrati de curte "la oras" (mai precis, in Horezu) prefera sa-si traiasca zilele la poalele padurii, fara curent electric? Si mai stiati ca sunt gazde minunate? Si ca, indragostiti fiind de casuta lor alba de paianta, cu scarita la intrare, niste oraseni (da' care-n adancul sufletului lor au ramas niste tarani, dom'le!), dupa ce-au fosnit codrii de arama, au venit sa se dea si de-a berbeleacul prin zapada pana la casuta, la tanti Aurica? Si poate ca vor reveni si-n vreme de primavara sa-i aduca ceva frumos si bun cand va-mplini ani 81, dintre care 57 i-a petrecut in Magura.

Cam asta cu vorbele...De-aici incolo sa curga cu...poze:

....De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint....

.....glasul padurii de argint, de fapt, corul padurii de argint, in care canta milioanele de fulgi pufosi care cad si se lipesc de gluga jachetei si pe care-mi place maxim sa-i ascult cum se astern peste mine...

Din nefericire, nu era o casuta in copac ridicata acolo pentru copii, ci pentru vanatori. Din fericire, scandurile sale putrede sunt semn ca nu a mai urcat nimeni acolo de haaaaat...caat timp sa fie?....Da' poate ca nici nu mai au in ce sa traga pen'ca animalele s-au dus...Si ne intoarcem la "din nefericire"...

P.S. Autorul fotografiilor: Mirela (Mirela Nechifor). Daca vreti sa mai vedeti ce si-a mai postat Mirela, o gasiti pe google+.....Acuma...daca va plac prajiturile foarte mult, va trebui sa va multumiti doar cu pozele....Noi, in schimb, beneficiem la fiecare inceput de tura de prajiturile Mirelei, asa de bune ca..vorba aceea....mai ca-ti vine sa-ti inghiti limba. Si inca un lucru: cozonac mai bun decat acela facut de Mirela n-am mancat in viata vietilor mele!!! Numai sa-l vedeti si va lasa gura apa!

Aaaa.... si nu e tot: ieri, dupa ce mancaram noi la tanti Aurica branza si lapte covasit si niste "porcarii" traditionale cu care ne-a omenit nea Ionica, acompaniate cu o tuica de 6 ani(!!!), fiarta pe plita, in drum spre casa ne mai opriram si la Vaideeni (vorba vine...ca ne opriram....ca de fapt, facuram special un ocol), unde mai bagaram o mamaliguta cu branza de oaie si smantana.  Sar'mana, Clara!

In oras, nici urma de zapada. Plouase.

Inca un P.S.: o pufosenie-culcusenie de poza si de la Florin (alte poze de-ale lui la: http://naturapasiune.blogspot.ro/)

"Suier de vant" - de fredonat in turele de iarna

E un (mare) farmec si-n glasul vantului si-n perdelele de zapada ridicate un pic deasupra stratului de omat. Sau, in tot cazul mie-mi place. Ce tura e aia, iarna, fara nori vinetii, suier de vant si cate-o pala de zapada spulberata?! E-adevarat ca dincoace de jacheta mea Marmot, in carapacea careia mi-a fost bine de fiecare data (desi, de cele mai multe ori, doar cu o bluza de corp....ca si azi) imi pastrez caldura si vantul nu ma lasa sa transpir, chiar si-n ciuda efortului. Poate de-asta-mi si place.

Urcarea pe Albu' (iarna) mi-a ramas de fiecare data ca o amintire foarte placuta...desi anul acesta, daca nu se intampla ceva ce ne-a facut sa ne propunem macar o tura "omagiala" pana-n Canionul Albului, nu stiu daca as mai fi ajuns. A mai fost si prognoza meteo, ce zicea de ploaie la Barbatesti  si care i-a facut pe cativa din noii tovarasii mei de ture sa ramana indoor...Noi, cei care-am plecat totusi la drum, speram ca ploaia de jos sa fie sus ninsoare. Zis si facut. Asa frumos veneau pe Albu' fulgii spre noi. Aproape ca aveau un zbor orizontal si ar fi avut un efect de-a dreptul hipnotic, daca m-as fi oprit ceva timp sa-i privesc cum vin dinspre Tucla. De partea cealalta a Albului, deasupra Scocului Corbului sau cum ii zice scocului spre care se lasa panta Albului, fulgii pluteau lin, in cadere perfect verticala...

Ceva mai sus, s-a mai intetit treaba, dar nu deranjant. Cat sa fie si cu un pic de muzica...auzita doar in fundal cat timp am stat in canion, unde era asa de calm si pace, bine si frumos!

A urmat aproape ca o joaca prin zapada pana la refugiu, unde ne-am oprit un pic ca sa mancam si sa mai dam afara din zapada stransa sub fereastra si-n dreptul usii...da' cu farasul de plastic mi-ar fi luat prea mult timp, pe care din pacate nu-l aveam...si  n-am avut cand s-o scot pe toata. Vestea buna: matura (a cata oare??) e la locul ei!!! N-a mai luat-o nimeni.

Si-apoi la vale, integral pe marcajul CA, adica pe traseul pe care cu ceva aaaani in urma gasca urca la vechea stana de revelion, Pasti, Craciun s.a.m.d. Toate bune si frumoase pana la partea finala, paraul  ce duce in capatul forestierului de pe Otasau, la troita. Valea asta poate acum foarte bine sa se cheme si Valea Plangerii, la cati copaci sunt prabusiti de pe versanti, scosi din radacini, cu ramurile intinse pana in albia paraului. Intr-un fel pentru cine a jucat cand era mic...cum ii zicea jocului aceluia cu mainile mai multora impletite si in care un jucator, care nu privise la cum isi incurcasera ceilalti mainile, trebuia sa descurce toata treaba, poate fi chiar fun.....printre crengi, pe sub crengi, peste crengi, eventual si-un soi de spagat peste vreo doua-trei trunchiuri deodata....ca doar mergem la sala in timpul saptamanii...ca sa ne-ntretinem si sa nu ne fie prea greu in weekend!

Poze iar n-am...Se pare ca problema aparatului meu nu era aceea cu acumulatorii (sau, mai bine zis, aia era ceva secundar), ci cardul. Trebuie alt card. Da' voi avea si niscaiva poze, cand le voi primi pe-ale tovarasului de tura.

P.S. Albu' are din nou cruce...Cea care a fost traznita si facuta mii de bucatele a fost inlocuita. De ceva veme, a fost montata si pe Tucla o cruce, cam de marimea celei de pe Albu'.
............
Dupa...cate zile au trecut?....iaca si cateva poze facute chiar maiestrit, dupa criteriile mele. Din pacate, aparatul mea s-a dus iremediabil. Cica e vorba despre senzor...asa ca poze numai de la ceilalti...

Eheee...si asta e doar inceputul...

 Iata-ne si pe Albu'

 Mai e un pic pana la crucea Albului...

 de la cruce-n sus...

 aproape de buza canionului

 coborarea spre refugiul din Curmatura Builei

 deasupra refugiului

 room vith a wiew

 Tucla, strajerul de serviciu...