De Pasti la tara, ca de obicei

Pentru bunicii mei ar fi de-a dreptul tragic, nu doar trist, sa fie singuri (fara noi) de Pasti. Asa ca... facem drumul pana la tara, in primul rand, pentru ei. Da' si pentru noi... Ca parca-ti vine uneori sa revezi, chiar si doar o data pe an, locurile copilariei. Ne-am petrecut acolo cea mai mare parte din timpul vacantelor de vara. Acolo am crescut pana sa plecam la scoala. Cred ca am fost niste copii fericiti acolo, in grija bunicilor.

Am facut si ceva poze, pe care le voi posta direct, fara sa mai lucrez la lumina sau la alte alea.

Visinii si merii erau foarte frumosi, asa plini de flori.

Si liliacul de langa poarta (Era acolo si cand eram noi mici) a inflorit. 

Lalelele, ceva mai lenese, erau doar imbobocite. Una singura inflorise.

Am revazut si "marea fascinatie" a noastra, cand eram mici: balta..de fapt un parau larg, da' unde bunica nu ne lasa, de teama sa nu patim ceva...ca mai murea cate-unul inecat.

Iar in livada, papadiile sunt deja bulgari pufosi.

Si creme de la creme, randunica noastra cea cantatoare, ce-si are cuibul la o grinda intr-un grajd.

Voua cum v-a fost de Pasti? Ati trait din plin semnificatia acestei Sarbatori?

Uneori nici nu conteaza unde esti, ci cu cine esti

Initial (si asta chiar de joi) mi se propusese altceva pentru ziua de azi, adica altceva decat am facut. Si nu numai ca a fost singura propunere, da' am facut-o sa fie foarte atractiva - pentru mine, cel putin. Da' n-a fost sa fie: data fiind ziua de sambata, iesirea planificata pentru duminica ar fi insemnat crunt de putine ore de somn pentru tovarasul de tura, adica pentru Nicu, iar eu, ca o prietena cu adevarat - cum imi place sa cred ca sunt - am venit cu o alta idee, in eventualitatea ca am fi gata de plecare pe la o ora cat de cat. Da' deja era tarziu cand toata lumea a facut ochi si era in picioare. Si-atunci i-am invitat pe baieti sa ne bem cafeaua si sa rontaim ceva pe deal, la loc cu vedere, in mijlocul padurii, la marginea orasului.

Zis si facut! Ba chiar, cand eram pe punctul de a iesi din casa, m-am gandit ca poate ne va placea o topaiala cu pretext de badminton si am actionat in consecinta.

Despre ce deal si ce padure este vorba? Aaaa..pai avem si noi un fel de Tampa (da' cred ca nu la fel de celebra..si cu siguranta ca nu igienizata, asa cum a fost Tampa azi de catre FDC Brasov...FELICITARI, FDC!!!). 

Tampa noastra se cheama Capela si in perioada asta e foarte frumos colorata intr-un verde crud si proaspat si viu si luminos! Despre coloritul de la sol..ce sa zic?! Daa, sunt si ceva floricele (multe tamaioare acum..cele mai multe, de altfel), dar mai ales spre poale (da' si in rapa de sub poiana Boul de Piatra)  pot fi vazute muulte pet-uri, in special, da' si alte gunoaie. Si ma gandeam eu azi asa, de fapt, ma intrebam daca in "strategia" de informare turistica referitoare la oras, s-a gandit careva sa includa si Capela, ca obiectiv turistic natural. Desi nu cred, da' totusi, in caz de-ar fi asa, sunt curioasa daca s-a gandit si a pus careva dintre oficialitati la cale o igenizare, la care sa si participe, eventual. Chiar si de ochii presei..macar asa ca exemplu personal. In fine...

Pe noi ne-a facut sa ne simtim bine miscarea  si faptul ca eram impreuna (ba chiar "meciurile" de badminton au fost prilej de maaare distractie si veselie)  si cunoscand de atatia ani padurea si locurile nu mai era nevoie sa privim prea mult in jur, da' cine vine din alta parte si o ia in sus pe poteci (care toate duc la Boul de Piatra - alt. 295m - pentru cine vrea sa stie) si mai departe pana in catunul Priba (scuze! strada Priba..ca e in oras)  - de  unde se deschide o maaare priveliste spre Fagaras, mai precis sectorul Negoiu' - Scara - cu siguranta ca ar ramane cel putin mirat si indoit de importanta acestui obiectiv turistic natural al orasului. Da' poate ca nici nu a fost luat in seama ca obiectiv turistic...

O zi in Basarab, in amintirea celui ce s-a dus

Saptamana trecuta s-a dus unul dintre noi. Basarabul i-l datoram cumva. Ca eu am invatat Basarabul de la doi oameni foarte inimosi si de nadejde. Dar unul din ei s-a dus. Sambata, o lumanare a ars pentru el , pe micile platouri ale Basarabului, in momentele noastre de pauza.

La inceputul saptamanii trecute, aveam alte planuri pentru weekend, dar de obicei , pentru prieteni, daca e nevoie, imi schimb planurile. Si cum dintre prietenii mei inca mai sunt care nu cunosc Basarabul, sugestia de a ne petrece sambata acolo a devenit promisiune.

Cele cateva poze facute cu alt aparat decat al meu (ce are doua functii in plus si mi-a luat timp pana sa ma dumiresc) le postez aici, direct, fara sa mai decupez, sa scot crengi, sa mai modific culorile, lumina, sa caut efecte potrivite...

Se anunta o zi peste care atarna un nor greu si misterios, da' la un moment dat, privind in urma traseul nostru serpuit, am vazut ca desi inca era pacla, se mai luminase.

Desi nici nu mai stiu a cata oara in Basarab (numar de-o singura cifra, da' totusi...) tot am descoperit ceva ce nu-mi amintesc sa fi observat pana acum: un cuplu - un pin si-un mesteacan (printre preferatii mei....luand in calcul criterii estetice) - ce aproape se cuprind unul pe altul, pe margine de prapastie.

Am gasit si multe, multe floricele (ciubotica cucului, alior sau laptele cucului, toporasi, trei frati patati, plus niste floricele galbene al caror nume nu-l cunosc, plus pastite si albe si galbene) , da' neavand aparatul meu, care desi poate cu limite, da'l cunosc, am renuntat sa le fac poze. Cele mai reusite dintre toate (in fapt, cam..nereusite) au ca protagoniste trei viorele surori, crescute din aceeasi radacina. Iata-le:

 Luand ca model refrenul cu "Macarale rad in soare....", parafrazez si rezulta "Viorele! Viorele! Rad la soare!"

Dar, daca e sa le privesc de sus, imi inspira altceva. Parca-ar zice: "Ia-ma-n brate...ca sunt si io mica si -am  obosit". Nu-i asa ca asta inspira? Ia uite:

Inainte de a incepe sa coboram, ne-am facut si-un plan de Naratu' (cand o fi sa fie timpul lui) , privindu-l  de acolo, de sus, si parandu-ni-se a se afla peste noua mari si noua tari. In fapt, doar peste vreo trei vai:

Am coborat altfel decat de obicei, prelungind si facand un arc de cerc, in sens invers acelor de ceas, ajungand pana in culmea ce delimiteaza PN Cozia, marcata pe vremuri cu BG (care inca se mai vede). Am intrat pe culmea aceea, venind perpendicular pe ea. Cu putin inainte de urcusul ce ne-a dus pe limita de PN si la marcajul amintit, am descoperit printre ramurile fagilor o fereastra  prin care am vazut Basarabul dintr-un unghi cum nu l-am mai vazut pana acum (ca nu mai fusesem nicicand pe-acolo):

Culmea asta ar fi trebuit sa ne duca in sosea, cam in zona taberei Cozia, da' in coborare n-am mai gasit marcajul (nici cel turistic, nici limita de PN), destul de des si vizibil mai sus:

Asa ca am coborat..in mod logic, gandindu-ne pe unde e cel mai bine si am ajuns in drumul forestier de pe valea paraului Caciulata, mai sus de strandul din padure.

Pe final, ne-am mai rasfatat cu cate-o oprire la forme si culori:

....ceea ce mi-a starnit o intrebare: Se poarta cloche-ul sau zalele? Ce e la moda?

Dosul Pamantului, vazut dinspre doua vai, a Lotrisorului si a Cheii, in doua anotimpuri

....dinspre valea Lotrisorului, la un pas de Saua Jilistii

....din drumul ce coboara de la tunel, deasupra de valea Cheii sau din Culmea Piatra Taiata, de la indicator spre Olanesti, pe marcaj CR (autorul acestei fotografii, Ion Lera)

Cunoasterea patriei - episodul Saua Jilistii

...sau din gama "Insista, insista ca sus vad si eu lumina"...

De ceva vreme ma tot batea gandul sa o luam in sus pe Lotrisor si pe afluentii sai, adica mai sus de cantonul Lotrisor, cel aflat la poale de Narat si mi-am pastrat dorinta, chiar daca generatia 50plus dintre oamenii impreuna cu care eu ies pe coclaurii de la noi mi-a spus ca, in zona respectiva (mai ales in apropierea Seii Jilistii), s-a taiat urat de tot si ca e cam haotica privelistea pe-acolo. Si asa si e! O retea de drumuri de TAF, o adevarata intrataiere: coastele toate taiate, in toate directiile, de drumuri care-au muscat din versanti. Si multa apa pe ele. Si bineinteles namol. Deocamdata inca e zapada, da' in curand se va duce si sa te tii!! Iar vara, padurea, ce e acum un intins lastaris (acolo unde e ... ca altfel nici macar), nu tine umbra deloc.... Ca nu are cum sa ofere umbra si racoare! Unde nu e lastaris e rariste...

Asa ca..de vreti sa ajungeti pe-acolo, in imediata vecinatate a Dosului Pamantului (ce ofera o vedere frumoasa dinspre partile acelea, adica din Saua Jilistii) sa o faceti cand e asternut un strat de zapada. E adevarat ca trebuie sa va faceti urme prin zapada, da' e sanatos sa o faceti! Ganditi-va macar la un singur efect: va imbunatati circulatia...Sau sa o faceti toamna tarziu, da' numai dupa ceva vreme fara ploaie.

Pana sa ajungeti acolo, aveti de mers pe vale, pe drumul ce urmeaza firul Paraului Rau si apoi sa urcati pe o poteca larga, de dincolo de parau. Ca reper, aceasta poteca e a doua ramificatie pe stanga dupa ce ati trecut de canton. Prima desprindere spre stanga e drumul de urca pe valea Paraului Galben, pe care noi ne-am intors. Drumul acesta trece peste-un pod si un pic mai incolo intalneste si firul paraului.

Oricum, avand si harta lui Nae Popescu (ca altele...cum ar fi cele ale unor autori valceni s-ar putea sa nu le aveti si chiar asa tot cea a lui Nae Popescu e de baza) va veti descurca.

Intr-o prima faza poteca asta larga (ce purta pe vremuuuuri marcajul de CG, da' acu' marcaj ioc!!) va duce intr-o intersectie, de unde vedeti drept inainte Dosul Pamantului si de unde veti intra pe "minunatele" drumuri povestite la inceputul acestui post.

Ca dovada ca ati ajuns, intr-adevar, in Saua Jilistii, stau cele doua semne de limita de parc (national.....ca ne aflam in Parcul National Cozia) - de-o parte si de alta a seii. Acuma...ca s-a taiat inainte de a fi declarat Parcul National Cozia pe acolo sau ca taierile s-au facut in virtutea aprobarilor ce se fac pe un interval de timp de ...nu mai stiu cati ani...si ca aprobarile s-or fi petrecut inainte de infiintarea PN Cozia si ca s-au intamplat in primii ani de la infiintare, eu nu stiu...ca nu ma pricep sa evaluez de cat timp s-a taiat pe acolo sau de cat timp s-au taiat drumurile respective, da' tot ce pot eu sa zic e ca mie locurile imi inspira jale si un aer devastat...ravasit...ca dupa orice taiere, unde nu s-au mai petrecut plantari sau ce alte lucrari sunt scrise prin cartile de silvicultura...

Pentru noi, timpul de urcare si coborare a insemnat un total de vreo 10 ore (cu tot cu pauzele de masa si de-ndulcit), avand ca punct de plecare si sosire Hanul Lotrisor, unde-am lasat masina.

Ilustrarea in imagini, cu incercari de explicatii pe ici-pe colo: in pozele ce vor putea fi vazute cand vor fi descarcate.
......Ce e mai sus scriam ieri. Azi postez si link-ul cu pozele, acelea care-au ramas dupa selectie: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/SauaJilistii#

Doar sa sed si sa privesc (iarna la Cheia)

Am ajuns asa de obosita la finalul saptamanii trecute incat joi - cand a inceput sa ninga pe-aici - am inceput sa-mi doresc un singur lucru pentru weekend - terasa de la Cheia: sa stau sprijinita de balustrada si sa ma uit la Stogsoarele cele albe-fumurii, sa-mi intind picioarele, asezata fiind pe bancuta cea desptept mestesugita de nea Fane, si sa ma uit la ce se s-ar vedea in fata, sorbind incet din cana cu ceai sau cafea.

Mi-era dor de terasa cabanei si de linistea ei la ceas de iarna.

Zis si facut. Sambata m-am trezit la cat a fost - fara sa mai sune niciun ceas, niciun telefon, ne-am imbarcat si am plecat. Din fericire, am avut si cu ce. Da' recunosc ca mie mi-e dor si de vremurile acelea cand ajungeam pe jos la Cheia, luand la picior Culmea Olanestilor (sau Piatra Taiata...cum stie domnul Boghez ca s-ar chema..) si apoi cele .... serpentine care mai sunt pana la tunel, dupa care, in jos pe poteca. Ce vremuri!! Ce timpuri!! S-au cam dus....ireversibil..

La cabana, doar nea Fane (da' asta stiam deja). Am povestit pana pe la miezul noptii, apoi ne-am bagat la somn si dupa vreo zece ore ne-am adunat iar in jurul mesei si-apoi am purces la drum. In capatul satului, in virtutea traditiei ne-am oprit la o cafea, la bar la nea Cristel...chiar daca eram doar doi, nu gasca cea mare care eram pe timpuri. Da' cafeaua e buna acolo, indiferent cati o bem...

Impresiile vizuale din aceste doua zile de maxima incarcare de baterii: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/AlbSiFrumosLaCheia#

Matura si ghioceii

Pentru cei care nu au fost in weekend-ul trecut in Curmatura Builei (cei 18...., fara sa-l socotim pe Florin, care doar a trecut, fara sa ramana si cu care noi nici nu ne-am intalnit....), e o asociere ciudata titlul asta...

Ce e cu matura din titlu?? Pai, dragilor, cum am ajuns la refugiu, m-am dus glont la coltul cu pricina sa verific daca nu cumva a disparut si cea de-a doua matura. Si ce sa (nu) vezi?! Matura ioc!!! In cele din urma am gasit o matura (da' nu stiu daca e aceeasi cu cea de-a doua matura adusa de Florin) prin stana si am avut ce ce sa adun ce se stransese pe podeaua din camera in care-am dormit.

 Acuma...sa nu credeti ca m-am dus pana acolo doar sa dau cu matura in refugiu...ci m-am dus ca mi-era dooor de locurile cele mai dragi mie, incarcate cu atata semnificatie pentru mine. E-adevarat ca mi-e era dor si de refugiu si sa vad cu ochii mei, inca o data, rezultatul muncii noastre.

Si uite ca daca nu-i venea lui Florin ideea acestui refugiu nu as fi avut ocazia sa cunosc atatia oameni care chiar mi-au placut foarte mult....si cu care mi-a fost drag sa stau la taifas. Nu am stat toti 18 in refugiu, ci doar vreo 13-14. Ceilalti au stat la stana, dar ne-am adunat in jurul focului din vatra si am povestit.

In rest, ce-ar mai fi de spus (scris): vremea, cu totul altfel decat cea prognozata: in loc de ceata, cer seniiin, in loc de ploaie inghetata, aer cristal, in loc de vant, cate-o boare racoroasa numa' buna pentru "coolin'".

Traseul ales si urmat de noi: Barbatesti, valea Otasaului, Cracul Patrunsei, Patrunsa, Albu' (peste varf), Curmatura Builei - apoi, a doua zi, din nou spre Patrunsa pe varianta CA si PG, mai apoi din nou Cracul Patrunsei, masina, direct spre Pietreni (la bunicul lui Nicu) si inapoi in oras.

M-am jucat cum m-am priceput cu cele 10-20 de poze pe care le voi posta pe picasa si care vor oglindi ce-au vazut mai frumos ochii mei, iar ca preambul la folderul respectiv, aceste doua poze - dedicatii pentru Eli si Mihaela (cu care ne-am intalnit la coborare) - cativa din ghioceii de la Casa de Piatra. Sper ca Eli sa le gaseasca tocmai bune pentru background-ul pe desktop!

Din pacate, dupa noaptea de sambata spre duminica si dupa ninsoarea de azi-noapte, dragii nostri ghiocei au degerat si-au inghetat, dar sambata erau frumosi si delicati si gingasi. Si mie-mi pareau veseli si bucurosi de soare si de aerul de primavara.

Pentru celelalte poze: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/BuilaIntreIarnaSiPrimavara#